Recenzie Abraham Lincoln : Vampire Hunter

Abraham Lincoln: Vampire Hunter este filmul care îţi aduce exact calitatea pe care o are şi titlul producţiei lui Bekmambetov.
Deşi, am început vizionarea cu speranţa că titlul este doar un inconvenient, după primele 15 minute, mi-am dat seama că de fapt, Vampire Hunter este o încercare nebunească, un experiment ce doar testează publicul larg.

De fapt sunt mai mult decât sigur că filmul a fost „aruncat” pe piaţă, doar pentru a vedea dacă prinde sau nu.
Şi exact cu contextul ăsta în minte, am început vizionarea filmului regizat de Timur, crezând că Vampire Hunter va fi o altă reuşită nebunească a regizorului.
Din păcate, m-am înşelat.
Istoria e scrisă de învingători, iar cea a Războiului Civil din S.U.A., declanşat în urma abolirii sclaviei, nu face excepţie.
Puţini ştiu că Thomas Jefferson, în 1776, atunci când a postulat libertatea sclavilor de culoare, nu avea în vedere o măsură precipitată, ci o eliberare chibzuită.
Ca atare, este absolut aberant să echivalezi societatea sudistă cu vampirii şi alte monstruozităţi aşa cum face Abraham Lincoln: Vampire Hunter.
Regizorul Timur Bekmambetov ne-a cucerit în 2008, cu producţia Wanted, o altă super trăsnaie cinematografică, fermecătoare în inteligenţă şi plină de umor atent dozat.
În cazul de faţă, necazul porneşte probabil de la scenariul lui Seth Grahame-Smith, cel care şi-a ecranizat propriul roman.

Trecând peste toate inadvertenţele filmului, nebunia producţiei ar fi putut funcţiona, dacă avea mai mult umor şi puţină subtilitate. Dar în povestea lui Smith, nici vorbă de aşa ceva.
Cel puţin scenariul este confuz, complicat şi oarecum trenant, chiar în ciuda abundenţei de momente ce se vor super „tari”, dar care pentru mine au devenit super ridicole.
Nu am citi romanul scris de Smith şi după ce am văzut filmul, sunt sigur că nici pe viitor, nu îl voi citi, dar… de vreme ce l-a ecranizat chiar el, subiectul devine neesenţial în contextul discuţiei noastre.
Practic, producţia lui Timur, nu are nici cea mai mică legătură cu adevăratul Abraham Lincoln.
Aici fiind vorba de un tânăr sudist binevoitor faţă de negri, care la un moment dat descoperă că în jurul lui colcăie cu vampiri deghizaţi în moşieri, băcani, notari şi alte categorii de oameni cinstiţi şi care e iniţiat în metodele de luptă contra vampirilor, de un tovarăş mai învăţat şi mai bărbat, incidental tot vampir şi el, dar care s-a „cuminţit” între timp.
Tot ceea ce ţine de personalitatea reală şi biografia adevăratului Lincoln străluceşte prin absenţă, iar identitatea personajului istoric este lipită artificial peste povestea protagonistului.
Doar câteva detalii corespund istoriei: soţia sa Mary Todd Lincoln, fiul şi momentul când Lincoln intră în politică, alături de un discurs său două redate cu acurateţe.

Timur Bekmambetov ştie să filmeze, nu încape îndoială, în schimb imaginea lui Caleb Deschanel, nu prezintă absolut nimic nou în formatul 3D al filmului.
Într-un final, ca să nu o mai lungim prea mult căci nu se merită, am să vă spun că intenţia filmului de a aduce pe ecrane un film super fantastic, cu elemente vampirice şi misterioase, se reduce la final, la motivaţia personală a principalului caracter a peliculei, ce porneşte de la o simplă răzbunare şi ajunge la implicarea sa masivă în politica statului pe care vrea să îl protejeze de periculoşi vampiri, ce vor să cucerească naţiunea şi evident mai târziu, lumea întreaga.

Sunt sigur că implicarea lui Tim Burton ca şi co-producător, alături de Timur Bekmambetov, a fost doar pentru a mai ridica puţin vânzările şi aşa foarte slabe ale filmului.
✐ Silviu

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.