Un Spot Tv Elegant Pentru Skyfall, Noul Film James Bond Cu Daniel Craig

Skyfall este producţia regizorului Sam Mendes în care Daniel Craig joacă rolul lui James Bond, iar astăzi cei de la Sony ne prezintă un nou Spot Tv.

În timp ce încă aşteptam un trailer exclusiv IMAX pentru Skyfall, sau un trailer internaţional, un nou spot TV a debutat în timpul Ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice.
James Bond, interpretat de Daniel Craig, a făcut parte din escorta Reginei Angliei la Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice şi tot el a prezentat şi noul spot tv, ce aduce imagini pe care nu le-am mai văzut, inclusiv o secvenţa de acţiune minunată petrecută într-un tren, secvenţă ce ar trebui să fie prezenta şi în trailerul pentru IMAX.

Daniel Craig este din nou James Bond, agentul 007 în Skyfall, aventura cu numărul 23 din franciza cea mai longevivă care a existat vreodată şi de data asta Sam Mendes a păşit în spatele scaunului de regizor, fiind ajutat în mare măsură şi de legendarul producător al seriei James Bond, Michael G. Wilson.
La conducerea producţiei Skyfall se află Sam Mendes şi Roger Deakince, iar filmul arată cu totul minunat, plin de acţiune, plin de replici bune şi mai ales cadre speciale pe care le putem vedea doar într-o producţie James Bond.

Dacă încă nu ştiaţi, inegalabilul compozitor Thomas Newman, cel care a lucrat cu regizorul Mendes la toate filmele anterioare, va compune muzica pentru noul film James Bond Skyfall, deoarece potrivit surselor, compozitorul David Arnold, care a scris muzica pentru seria James Bond începând de la Tomorrow Never Dies, va fi indisponibil din cauza muncii sale ca director muzical pentru Jocurile Olimpice.

Skyfall este regizat de Sam Mendes şi are în distribuţie staruri ca Daniel Craig, Javier Bardem, Judi Dench, Bérénice Marlohe, Naomie Harris, Ralph Fiennes, Albert Finney şi Ben Whishaw.
James Bond: Skyfall va ajunge în cinematografe, începând cu data de 9 Noiembrie 2012.

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.