KUNG FU PANDA 3 Apare În 2016 Şi Pe Viitor Vor Fi Şase Filme În Franciză

Kung Fu Panda 3 va ajunge în cinematografe deabia în 2016, va avea parte de finanţare chinezească şi aduce încă trei continuări simpatice.

KUNG FU PANDA 3 Apare În 2016

Ştim deja că cea de-a treia partea a aventurilor simpaticului urs panda Po şi a prietenilor săi Tigress, Crane, Viper, Monkey şi Mantis a fost anunţată de Dreamworks anul acesta, în cadrul convenţiei Comic-Con 2012. Primele două filme Kung Fu Panda au însumat încasări globale de peste 1,2 miliarde de dolari până în acest moment, fapt ce i-a determinat pe cei de la Dreamworks să gândească puţin mai departe de Kung Fu Panda 3.
Deşi nu s-au oferit prea multe detalii despre povestea viitorului film Kung Fu Panda 3, Bill Damaschke, directorul de creaţie de la Dreamworks a ţinut să precizeze că printre noile producţii aflate acum în lucru la Dreamworks, se află atât nişte continuări ale unor francize de succes, cât şi filme noi. Printre filmele noi aflate pe planşa de lucru a celor de la Dreamworks se află şi Rise Of The Guardians, ce îl are pe Guillermo del Toro ca producător executiv şi The Croods, cu vocile lui Ryan Reynolds, Emma Stone şi Nicolas Cage. Un alt proiect interesant al celor de la Dreamworks este şi un film inspirat de peripeţiile pinguinilor din Madagascar, ce se va intitula simplu Penguins of Madagascar şi ce s-ar putea să ajungă în cinematografe prin 2015.

Având în vedere că studioul a anunţat o avalanşă de proiecte, a primit şi oferta unor parteneri din China, unde piaţă filmului este controlată de guvern, dar care este într-o puternică creştere, probabil şi din cauza lui Jackie Chan care face lobby penru ţara sa natală de câte ori are ocazia.
Până la urmă se pare că Kung Fu Panda 3 va fi produs în China şi lansat deabia în 2016, în conformitate cu declaraţiile celor de la DreamWorks Animation SKG, Ltd.
Kunf Fu Panda 3 va avea un buget format şi din investiţii ale unor partenerii locali din China, precum Shanghai Media Group şi Alianţa de Investiţii Shanghai .
Pe lângă toate astea, de curând CEO-ul DreamWorks Animation, Jeffrey Katzenberg a spus că este posibil ca seria Kung Fu Panda ar putea avea mai multe continuări, după Kung Fu Panda 3, aducând seria animată la un total de şase filme.

Deocamdată nu se ştie nimic concret despre ce planuri are studioul pentru următoarele continuări, dar având în vedere succesul primelor două filme la boxoffice, se speră de pe acum că ele îl vor conţine în distribuţie şi pe actorul Black Jack, vocea ce dă viaţă personajului principal din Kung Fu Panda.
Dacă încă nu ştiaţi, franciza are parte şi de un serial animat intitulat, Kung Fu Panda: Legends Of Awesomeness, ce este bazat pe aventurile din filmul Kung Fu Panda, cu acţiunea stabilită între primele două filme. Serialul a fost iniţial destinat să aibă premiera în 2010, dar a fost amânat şi oficial a avut premiera pe Nickelodeon în 7 Noiembrie 2011. Din distribuţia originală, doar Lucy Liu şi James Hong îşi reiau rolurile în serial. Primul sezon, format din 26 de episoade, sa încheiat pe 5 Aprilie anul acesta.

Chiar dacă voi nu consideraţi aceste ştiri ca fiind de interes primordial, vă asigur că copii voştri se vor bucura. Până ce Kung Fu Panda 3 va ajunge în cinematografe, rămâne doar bucuria că DreamWorks Animation are intenţia de a merge înainte, cu un al treilea film animat Kung Fu Panda.
✐ Simona

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.