Vezi Primul Clip Foarte Scurt Din STAR TREK INTO DARKNESS Dezvăluit De JJ Abrams

Primul clip extra scurt din Star Trek 2 şi-a făcut apariţia la emisiunea Conan, unde J.J.Abrams a fost invitatul special al gazdei.
Deşi am aşteptat cu nerăbdare continuarea filmului din 2009 Star Trek, datorită reticenţei regizorului J.J. Abrams, nu ştim încă foarte multe despre subiectul următorului film intitulat Star Trek Into Darkness.

În timp ce doar câteva detalii şi doar câteva fotografii de pe platourile de filmare au fost dezvăluite cu greu, Abrams este genul de regizor căruia îi place să tachineze fanii într-un mod unic, chiar şi atunci când e vorba de platourile de filmare, unde regizorul a angajat pază extra, doar pentru a nu dezvălui nimic publicului larg interesat de această producţie.
Acest lucru este probabil puţin ciudat, mai ales că regizorul vorbeşte despre cele mai multe din proiectele sale, foarte deschis.
În timpul unei apariţii la emisiunea lui Conan O’Brien de aseară, cineastul a lansat un clip extra scurt din Star Trek Into Darkness.
Dar vă avertizez, atunci când regizorul a spus că este un clip scurt, chiar a intenţionat să spună foarte, foarte scurt.
Totuşi e interesant să vedem în sfârşit o imagine oficială din acest film mult anticipat, indiferent cât de mică ar fi ea.

Conan spune la un moment dat că fanii de pe internet „o să îşi să piardă minţile.”
Nu am nici ce mai mică îndoială că are dreptate şi că imaginea din clip va fi disecată în zeci de mii de feluri, dar în acelaşi timp, pentru cei neavizaţi, acest clip nu dezvăluie absolut nimic.
Pe de altă parte, sunt sigur că fanii Star Trek sunt deja intrigaţi de orice indicii vor apărea în continuare.
Scena în cauză pare să fie aceeaşi ca şi cea pe care am văzut-o în pozele de platourile de filmare, în aprilie, imagine ce îl arată pe Spock (Zachary Quinto), îmbrăcat într-un aşa numit costum vulcanic, despre care menţionează şi J.J. Abrams în acest interviu.
În legătură cu ceea ce face Spock în acel vulcan, ei bine… vom afla în curând.


Ai prins imaginea?
Dacă nu uite aici e un stop-cadru:

Ştiu, este destul de frustrant şi dacă nu ar fi vorba de nişte imagini oficiale, aş zice că Abrams chiar încearcă să facă mişto de fanii filmului, dar sunt mai mult decât sigur că totul a fost o simplă glumă, ce probabil ne avertizează că lansarea unei imagini oficiale sau a unui teaser trailer este iminentă.
Star Trek Into Darkness este programat pentru lansare la data de 17 Mai 2013.
✐ Silviu

2 comentarii

  1. Ahahahahaha, dumnezeule mare cat am putu sa rad :))
    Asta se numeste simplu: tzeapa!!!
    Mare mistocar Abrams asta, ne tine pe jar pana in ultimul moment !

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.