Promo REVOLUTION: Serialul Produs De JJ Abrams Va Reveni În Forţă Pe 25 Martie Anul Viitor

Promo REVOLUTION: Serialul Produs De JJ Abrams Va Reveni În Forţă Pe 25 Martie Anul Viitor

După un început anevoios şi un mijloc de sezon destul de discutabil, serialul Revolution, produs de J.J.Abrams şi creat de Eric Kripke a livrat un final de toamnă destul de grandios pentru a lăsa fani uimiţi de întorsătura luată.

Deşi personal mă aşteptam la un final puţin mai complex, trebuie să recunosc, am rămas uimit de seria de evenimente ce s-a desfăşurat destul de rapid în ultimul episod al acestui mini sezon Revolution.
E ca şi cum ar fi înghesuit toate evenimentele ce am fi vrut să le vedem de-a lungul serialului, într-un singur episod, ce dacă stai bine să te gândeşti, a fost mai bun decât aproape toate cele 10 episoade luate la un loc.
Ei bine, nu chiar ca toate cele 10 episoade, poate 9, căci episodul pilot a fost unul de bună calitate, ce părea că va aduce pe micile ecrane un divertisment de calitate.
Sunt sigur că nu lipsesc ideile pentru scenariu, dar că producătorii de la NBC – în frunte cu Abrams şi creatorul serialului Eric Kripke – vor să o lungească cât se poate de mult.
Din această cauză, câteva episoade suferă de lipsa de interes şi de acţiune, dar mai ales de lipsa unui scenariu ce să aducă divertisment.

Chiar şi aşa, serialul NBC – Revolution, a stârnit interesul spectatorilor, ce l-au urmărit episod cu episod, în speranţa că ceva ieşit din comun se va întâmpla.
Şi s-a întâmplat, ultimul episod fiind exact ceea ce fani au aşteptat.
Ultimul episod a conţinut destul de multă acţiune, replici cumva mai inteligente şi chiar puţină dramă, deşi (scuzaţi-mi expresia) trasă de păr.
Oare cine nu a prevăzut că Rachel îl va pălmui pe Miles atunci când îl va vedea pentru prima dată?
În rest, totul a fost destul de bine, Charlie a realizat în sfârşit că e destul de competentă, chiar dacă nu reuşit să schimbe un M-16 de la foc cu foc la semi-automat, Aaron a reuşit să nu facă nici o boacănă şi efectiv să fie de folos, dar cea mai interesantă parte a episodului rămâne pe departe confruntarea MonroeMiles.

Totuşi am rămas uimit că planul de evadare a funcţionat în totalitate.
Să fiu sincer, mă aşteptam ca totul să fie o capcană în care vor pica cu toţi.
Am crezut asta până în ultimul moment al episodului.
Dar atunci când am auzit sunetul elicei de elicopter, mi-am dat seama că lucrurile se vor complica şi mai mult.
Se vor complica şi mai mult în 2013, atunci când serialul Revolution , produs de Bonanza Productions Inc. în asociere cu Bad Robot Productions, Kripke Enterprises şi Warner Bros. Television, va reveni pe micile ecrane cu Episodul 11, ce are o dată de difuzare stabilită pe 25 Martie 2013.

Deocamdată vă las să urmăriţi două promouri, destul de interesante.
Unul pentru viitoarele episoade de anul viitor şi un promo lansat de NBC de curând, cu comentarii şi explicaţii despre ultimul episod din această toamnă, cât şi detalii despre viitoarele episoade ale Sezonului 1 al serialului Revolution.

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.