Vezi Un Clip Nou Din Culisele Producţiei GAME OF THRONES SEZONUL 3

Cei de la HBO încep să scoată la iveală tot mai multe detalii despre Sezonul 3 Urzeala Tronurilor, un sezon ce se anunţă a fi unul din cele mai anticipate sezone din toată seria, iar de curand au lansat un nou clip extins cu interviuri şi imagini din spatele camerelor de filmat, ce prezintă magnitudinea producţiei mult aşteptatului Sezon 3.

Clipul despre producţia sezonului trei începe cu o discuţie între co-creatorii serialului, David Benioff şi D.B. Weiss, care spun că ultimul sezon se poziţionează acolo unde sperau să fie încă de la început pe traiectoria serialului.
Câţiva actori din serial vorbesc despre noile costume şi locaţiile din cel mai nou sezon.
Se mai vorbeşte şi despre numărul mare de personaje noi, iar o parte dintre actorii care le interpretează apar în prezentare, dar cred că actriţa Emilia Clarke are dreptate când spune că în noul sezon ”miza a crescut şi mai mult”.
Odată cu dezvăluirea datei în care Sezonul 3 Urzeala Tronurilor va avea premieră, a fost lansat şi un teaser poster foarte viclean, iar dacă încă nu l-aţi văzut, vă recomand să îl vedeţi AICI.
Ştim deja că Sezonl 3 Game Of Thrones va conţine 10 episoade şi va acoperi aproximativ prima jumătate a celei de-a treia cărţi intitulată Iureşul Săbiilor de George R.R. Martin.
Mai puţine episoade înseamnă mai puţine pierderi, dar şi o poveste structurată mult mai bine, dar partea negativă la un număr restrâns de episoade, este că fanii sunt nevoiţi să aştepte ceva timp până află ce se întâmplă cu personajele lor favorite.

Ştim că actorul irlandez Hinds Ciarán îl va interpreta pe Mance Rayder, alias „Regele de Dincolo Zid” şi că Alan Taylor nu va mai regiza Sezonul 3.
Ştim că actorii Ed Skrein, Jacob Anderson, Clive Russell, Tobias Menzies, Diana Rigg, Mackenzie Crook şi alţi câţiva actori au fost adăugaţi în distribuţia Sezonului 3.
Dar poate cel mai important aspect dintre toate este faptul că acum ştim data exactă a premierei Sezonului 3 Game Of Thrones care este pe 31 Martie 2013.
Putem încă de pe acum să se întrebam pe bună dreptate, care din personajele celei de-a treia cărţi din serie vor apărea în Sezonul 3 Game Of Thrones, ţinând cont de separarea acţiunii din carte, în două sezoane.
Iar după cum veţi vedea şi in clipul de astăzi, saga Un Cântec De Gheată Şi Foc, nu este un text sacru, iar scriitorul George R.R. Martin, ce este şi scenarist, este o persoană maleabilă atunci când vine vorba de schimbări în textele sale.
Având în vedere că autorul textului pe care se bazează serialul celor de la HBO, lucrează cot la cot cu producătorii şi regizorii acestui serial epic, nu ar trebui să ne mai mire atunci când observăm că unele personaje au o cu totul altă dinamică in serial.

Din câte ştim deocamdată, cartea Iureşul Săbiilor este prea lungă pentru a încăpea într-un singur sezon, iar Festinul Ciorilor şi Dansul dragonilor au loc în aproximativ aceeaşi perioadă de timp, aşa că Sezonul 3 va trebui să le combine pe amăndouă cumva.
Din câte spun producătorii serialului David Benioff şi D.B. Weiss – cei ce vor servi drept regizori pentru Sezonul 3 – acesta este cea mai mare provocare pentru toată lumea, iar dacă vor trece cu bine de acest sezon, restul vor veni de la sine.
Planul producătorilor este să acorde posibilitatea spectatorilor de a vedea cât mai multe sezoane, asta doar pentru a avea ocazia să spună întreaga poveste, pentru a face dreptate seriei de cărţi scrise George R.R. Martin – Cantec de gheata si foc.
Sezonul 3 Game of Thrones este în prezent în producție, iar acest nou clip a fost lansat cu scopul de a ne prezenta unele dintre locaţiile minunate, costumele fantastice, şi toate ambiţiile producătorilor, precum şi logistica investită în acest serial.

Producătorii par destul de încântați de felul cum decurg lucrurile, iar dacă totul va fi precum cei de la HBO spun, Sezonul 3, care acum dispune şi de un buget majorat, va aduce cu sine, popularitate şi audienţă mult mai mare decât au avut cele anterioare.
Nu ne rămâne decât să aşteptăm să treacă cele trei luni care ne stau în cale până la premiera Sezonului 3 Game Of Thrones.
Silviu

4 comentarii

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.