Trailer Complet Pentru Super Producţia THE LONE RANGER Cu Johnny Depp Şi Armie Hammer

Chiar dacă ai văzut primul teaser trailer pentru producţia western regizată de Gore VerbinskiThe Lone Ranger – vei rămâne uimit de noul trailer complet, lansat de cei de la Disney în care Tonto (Johnny Depp) îl convinge pe Lone Ranger (Armie Hammer) să poarte faimoasa mască neagră.

Încă de acum doi ani, de când zvonurile despre un nou proiect marca Gore Verbinski şi Jerry Bruckheimer au început să apară, proiectul The Lone Ranger a avut parte de foarte multă vâlvă creată în jurul său.
După ce zvonurile au devenit realitate, valva din jurul proiectului a atins cote alarmante, atât în mediul virtual cât şi în mass media mondială, atunci când pentru unul din rolurile principale a producţiei Disney, a fost distribuit Johnny Depp.
Puţine reboot-uri au generat discuţii interminabile şi controverse puternice ca filmul western al celor de la Disney, The Lone Ranger.
Filmul ce este un fel de remake/reboot al francizei ce îşi trage originea dintr-o carte de benzi desenate, încearcă să readucă în prim plan povestea clasică a doi eroi din vestul sălbatic, se prezintă într-o îndrăzneaţă peliculă plină de aventură, ce a consumat deja un buget de aproximativ 200 milioane dolari şi care aduce din nou pe ecrane acelaşi stil caraibian al piraţilor lui Jerry Bruckheimer, marca regizorului premiat cu Oscar pentru animaţia RangoGore Verbinski.

După o serie de probleme bugetare, filmul intitulat The Lone Ranger, cu Johnny Depp şi Armie Hammer în rolurile principale, a început filmările în luna Februarie a acestui an, în diferite locaţii din New Mexico.
Astăzi, avem parte de un trailer mai complet, un trailer nou ce demonstrează că producţia The Lone Ranger ajunge să se prezinte de la sine ca un nou film de acţiune western, ce probabil se vrea un mare hit la boxoffice, având în vedere implicarea lui Jerry Bruckheimer ca şi producător executiv şi a regizorului Gore Verbinski.
The Lone Ranger, începe de pe acum să se contureze ca un film western cu greutate pentru boxoffice-ul din vara anului 2013, iar dacă mai era ceva de demonstrat în calitate de acţiune şi imagine, acest nou trailer o demonstrează.
Verbinski îi dă indicaţii din nou starului trilogiei Piraţii Din Caraibe, Johnny Depp în rolul indianului Tonto alături de Armie Hammer (The Social Network, Mirror Mirror) cel ce deţine rolul titular al pistolarului justiţiar Lone Ranger.

Nativ Americanul Tonto, relatează poveştile nespuse care au dus la transformarea lui John Reid, un om al legii, într-o legendă a justiţiei western, poveşti ce vor ţine audienţa în priză, într-o peliculă plină de surprize epice, cu replici pline de umor.
Atunci când un tânărul ranger texan John Reid (Armie Hammer) devine singurul supravieţuitor al unei ambuscade organizată de un lider malefic, el este salvat de un vechi prieten din copilărie un indian Comanche pe nume Tonto (Johnny Depp), cu care rangerul texan a făcut un legământ de frăţie în copilărie.
După recuperarea sa fizică, el îşi dedică viaţa luptei împotriva răului, cu ajutorul calului alb numit Silver şi a partenerului său indian Tonto, el devenind astfel, marele erou mascat western, Lone Ranger.

Noul trailer pentru The Lone Ranger vine de această dacă ca o versiune a poveștii clasice spusă de Tonto, iar în ciuda faptului că nu dezvăluie prea multe faţă de trailerul anterior, ne oferă puţin mai multe dialoguri între Tonto şi Lone Ranger şi ne arată cum personajul enigmatic al lui Depp îl convinge pe Ranger să poarte masca devenită celebră.
Producţia The Lone Ranger, regizată de Gore Verbinski şi produsă de Jerry Bruckeimer, dispune de nume sonore ca Johnny Depp, Armie Hammer , Helena Bonham Carter, William Fichtner, Barry Pepper, Tom Wilkinson, James Frain şi se va lansat în cinematografe, începând cu data de 3 Iulie 2013.
✐ Silviu

2 comentarii

  1. Nimic de comentat deocamdata. Arata ca o productie marca Verbinski-Bruckheimer semnata Disney, acelasi rahat invelit extraordinar de frumos.
    Pacat ca subiectul nu e original, ci e un remake sau reboot … whatever.

    Ca noroc ca nu mai sunt atatea "trenuri" ca in primul trailer :)))

  2. Interesant, primul trailer a fost cam slabut, asta parca mai arata ceva.
    totusi sunt curios daca scenariul asta nou pastreaza legatura de sange dintre cei doi, de cand erau ei copii mici.
    kemo sabe 🙂

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.