JOSEPH GORDON-LEVITT Se Alătură Distribuţiei Fabuloase Din SIN CITY 2: A DAME TO KILL FOR

Regizorul Robert Rodriguez îl aduce pe actorul Joseph Gordon-Levitt la bordul fabuloasei sale continuări Sin City 2: A Dame To Kill For, alături de majoritatea distribuţiei originale a filmului din 2005.

Ieşit de curând din euforia succesului producţiilor Looper și Dark Knight Rises, actorul Joseph Gordon-Levitt este fără îndoială, unul din cei mai buni actori tineri de la Hollywood.
Nu e de mirare că în ultima vreme au circulat tot felul de zvonuri despre implicarea sa în diferite proiecte cinematografice uriaşe.
Recent, actorul de 31 de ani, a fost plasat pe listele unor candidaţi la rolurile principale din o serie de filme cu buget mare, inclusiv Justice League și Guardians Of Galaxy.
Interesant este faptul că cu toate acestea, următorul film al lui Gordon-Levitt, nu va fi unul din aceste uriaşe super producţii, ci o franciză cu totul diferită provenită şi ea dintr-o carte de benzi desenate.
Într-un comunicat de presă, cei de la Dimension Films au anunțat că Joseph Gordon-Levitt s-a alăturat distribuţiei proiectului regizat de Robert Rodriguez și creat de Frank MillerSin City 2: A Dame To Kill For.

Tânărul actor va interpreta rolul lui Johnny, un parior obraznic, ce maschează o misiune mai întunecată: distrugerea inamicul său cel mai de temut.
Din câte se pare, rolul actorului i-a fost oferit iniţial, lui Johnny Depp.
Deși au trecut opt ​​ani de la lansare a primului film, Sin City 2 a fost întotdeauna unul din cele mai comentate şi controversate continuări.
Acum că Joseph Gordon-Levitt s-a alăturat distribuţiei, proiectul va genera şi mai mult buzz.
Iată şi ceea ce are actorul de spus despre proiectul lui Rodriguez:
-„Îmi place mult felul în care primul film folosește efectele vizuale, nu pentru a face lucrurile false să arate real, ci pentru a crea o lume îmbunătăţită ce vrea să pară reală. Plus, nimeni nu face dintr-un simplu personaj, un super personaj mai bine ca Dl. Rodriguez.”

Filmul original Sin City, a avut recunoaştere mondială în special pentru prelucrarea unică a culorilor peliculei, cea mai mare parte a filmului fiind alb-negru, un neo-noir modernizat, procedeu distinctiv ce a încercat să aducă filmul mai aproape de stilul vizual al romanelor grafice semnate de Frank Miller.
Câştigătorul unui Oscar, scenaristul William Monahan a fost însărcinat cu misiunea de a lustrui scenariul lui Frank Miller pentru Sin City 2, astfel completând un proiect de scenariu ce a fost finalizat recent de către Miller, ce este bazat pe romanul grafic al autorului intitulat A Dame To Kill For.

Sequelul filmului Sin City din 2005, re-aduce în prim plan o distribuţie de milioane, inclusiv pe Clive Owen, Dennis Haysbert, Jaime King, Jamie Chung, Jessica Alba, Michael Madsen, Mickey Rourke și Rosario Dawson.
Sin City 2: A Dame To Kill For, are o dată de lansare stabilită pentru 22 August 2014.
✐ Silviu

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.