BEN STILER Revine La Rolul Din Filmul NIGHT AT THE MUSEUM 3 Ce Are Dată Oficială De Lansare

Actorul Ben Stiler şi regizorul Shawn Levy vor aduce în cinematografe al treilea film din franciza de comedie unde istoria chiar prinde viaţă – Night At The Museum 3.

Probabil în acest stadiu e foarte devreme să spunem dacă un al treilea film din această franciză va putea avea succes.
După ce primul film a avut garantat succesul la box-office, cu încasări de peste 250 de milioane de dolari, al doilea film a cam lăsat de dorit, în ciuda faptului că distribuţia a inclus-o şi pe minunata Amy Adams şi Owen Wilson.
Aşa că ştirea unui al treilea film vine ca o surpriză pentru mine.
Deși se zvoneşte de ceva vreme despre apariţia unui al treilea film, nimeni nu a crezut că regizorul Sawn Levy se va întoarce la această idee şi mai ales că Ben Stiler va ajunge să facă un al treilea film.
Totuşi, se pare că Night At The Museum 3 a primit oficial undă verde.

Şi chiar mai mult de atât, filmul a fost programat pentru lansare pe 25 Decembrie 2014, iar alături de data oficială a lansări aflăm din comunicatul oficial că Shawn Levy se va întoarce la scaunul de regizor în timp ce Ben Stiller îşi va relua rolul.
Levy, care recent a terminat comedia cu Vince Vaughn şi Owen Wilson intitulată Intership, este de asemenea, angajat să regizeze și viitoarea comedie cu Ben Stiler şi Jonah Hill intitulată Aloha, care va ajunge pe marele ecran în 2014 de crăciun.
Din câte se pare Night At The Museum 3 va fi următorul film la care regizorul va începe să muncească cât de curând.

Iată ce a avut de spus regizorul despre povestea din Noapte La Muzeu 3:
-„Scenariul e foarte amuzant, e foarte pregnant și nu este doar o poveste la care să spui „Oh, ce vor să mai facă de data asta în muzeu? E o poveste mult mai comică şi mult mai vastă decât anterior.”
Deocamdată, nu există detalii despre distribuţie sau subiectul viitorului film, dar presupun că vom auzi mai multe detalii, în curând.
Simona

Un comentariu

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.