URZEALA TRONURILOR SEZONUL 3: Primul Trailer Complet Arată Fantastic

Primul trailer complet pentru mult aşteptatul Sezon 3 al iubitului serial Urzeala Tronurilor, a fost lansat astăzi de către cei de la HBO.

Dacă până acum am văzut doar bucăţele şi frânturi din Sezonul 3 Urzeala Tronurilor, astăzi vedem un trailer în toată regulă cu imagini fantastice şi cu mici dezvăluiri din povestea complicată a ţinutului Westeros, iar pe lângă toate astea, un poster nou.
În timp toată lumea iubeşte coloana sonoră a serialului Game Of Thrones, Parcă această piesă folosită în clip este puţin deplasată.
Dar cui îi pasă?!
Fără a dezvălui prea multe despre complotul din sezonul 3, avem parte de cadre minunate cu sclipiri ale unei corăbii în flăcări, o sabie de foc, rânduri de soldați bine pregătiți în deșert și da, un DRAGON matur în zbor!

Sunt mai mult decât nerăbdător să mă întorc la complicatele aventuri din ţinutul Westeros.
Sezonl 3 Game Of Thrones
va conţine 10 episoade şi va acoperi aproximativ prima jumătate a celei de-a treia cărţi intitulată Iureşul Săbiilor de George R.R. Martin.
Peter Dinklage, Lena Headey, Maisie Williams, Michelle Fairley, Emilia Clarke, Alfie Allen, Iain Glen, Kit Harington, Sophie Turner, Jack Gleeson, Aidan Gillen, Isaac Hempstead Wright, Richard Madden, și Nikolaj Coster-Waldau fac parte din distributia noului sezon al serialului.
Game Of Thrones Sezonul 3care acum dispune acum şi de un buget majorat – va aduce cu sine popularitate şi audienţă mult mai mare decât au avut cele anterioare și revine la HBO începând cu data de 31 Martie.

Dacă vrei să citeşti şi să deţii pachetul cu cele 5 titluri din saga Cântec de Gheaţă şi Foccărţi pe care se bazează ecranizarea serialului – scrise de George R.R. Martin, în format hardcover, poţi cumpăra totul cu o reducere de 35% prin intermediul editurii Nemira, dând un click pe banerul de sub trailer.
✐ Silviu

Nemira

3 comentarii

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.