tdfn_ro_star_trek_into_darkness

Trailer Nou STAR TREK 2 INTO DARKNESS: Mai Multă Acțiune Şi Mai Puține Vorbe

Noul trailer pentru producţia lui JJ AbramsStar Trek Into Darkness – aduce cadre pe care nu le-ai mai văzut până acum, acţiune alertă şi multe urmăriri în viteză.

Doar cu aproximativ două luni înainte de lansarea mult așteptatului sequel Star Trek Into Darkness, orice imagine şi clip despre film este garantat că va face vâlvă pe internet şi dă naştere la noi speculaţii.
În continuarea filmului plin de succes din 2009, căpitanul James T. Kirk sfidează din nou reglementările Flotei Stelare, doar pentru a urmări un terorist fugar pe nume John Harrison, cel care ameninţă să distrugă întreaga Federație. Comparativ cu trailerele anterioare, această previzualizare nu accentuează atât de mult personajul negativ interpretat de Benedict Cumberbatch şi încearcă să evite complet voice-over-ul din celelalte preview-uri.

În schimb, avem parte de un amestec de momente interesante și mult promisa acţiune, inclusiv o bucată dintr-o secvență magnifică cu o urmărire de navete ce au fost văzute fugitiv pentru prima oară în avanpremieră trailerului anterior. Deși o mare parte din materialul din acest trailer a fost deja văzut în previzualizarea trailerului IMAX de nouă minute lansat în decembrie, acest nou trailer confirmă – dacă mai era nevoie – faptul că Star Trek Into Darkness este o producţie uriaşă, plină de acțiune și aventură.
În rest noul trailer pentru Star Trek Into Darkness, aduce absolut tot ceea ce am vrea de la un trailer pentru un blockbuster sci-fi epic regizat de J.J. Abrams.
Star Trek Into Darkness este regizat de JJ Abrams și are un scenariu conceput de Roberto Orci, Alex Kurtzman şi Damon Lindelof.

Filmul are aproximativ aceeaşi distribuţie ca în 2009, avându-l cap de afiş pe Chris Pine, Zoe Saldana, Zachary Quinto, John Cho şi Benedict Cumberbatch.
Filmul ajunge în cinematografele din România pe data 17 Mai 2013.

Un comentariu

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.