Vezi În Exclusivitate Avanpremiera A Patru Minute De Acţiune Din G.I. JOE RETALIATION

Astăzi vei vedea în avanpremieră patru minute de acţiune fantastică stilizată marcă a regizorului Jon M. Chu – G.I. Joe Retaliation – şi o bătălie intensă între Snake Eye şi Shadow Storm ce merită toată admiraţia.

Trebuie să spun de la început, dacă tot filmul arată precum acest clip exclusiv de patru minute, atunci suntem pe cale de a vedea unul din cele mai bune filme G.I. Joe de până acum.
Astăzi vei vedea o călătorie vizuală fantastică de patru minute, ce te poartă în lumea unor ninja şi ce îţi arată cât de intensă poate fi întâlnirea dintre Shadow Storm ce are evident ceva planuri ascunse – şi Snake Eye.
Dacă filmul original a avut unele lipsuri în scenariu, se pare că regizorul Jon M.Chu, a găsit reţeta cu care să ajungă la inima fanilor şi dacă în trecut aveam ceva dubii în privinţa regiei, astăzi ele au fost spulberate de acest preview de patru minute.

Dacă şi ţie îţi place acţiunea stilizată şi confruntările intense, atunci vei avea parte de o surpriză plăcută privind acest clip.
Cele patru minute pe care le vei urmări, nu sunt nici de la începutul filmului şi nici de la sfârşitul lui, aşa că nu veţi avea parte de surprize neplăcute ce să dezvăluie cursul narativ al evenimentelor.
Este doar o porţie bună de acţiune, pe care trebuie să o iei ca atare.
Un fel de prezentare în anticiparea lansări oficiale a filmului G.I. Joe: Retaliation de la sfârşitul lunii.

Dwayne Johnson, Channing Tatum, Adrianne Palicki, Walton Goggins, Ray Park, Byung-hun Lee, Elodie Yung, RZA, Ray Stevenson, DJ Cotrona şi Bruce Willis fac parte din distribuţia noului film G.I. Joe: Retaliation, ce se bazează pe un scenariu conceput de Paul Wernick şi Rhett Reese si ce va ajunge în cinematografe, începând cu data de 29 Martie 2013.
✐ Silviu

Un comentariu

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.