Trailer Nou Pentru Filmul SF – UNDER THE SKIN – Cu Scarlett Johansson

În nordul întunecat din Marea Britanie, un prădător extraterestru bântuie străzile, dar, deşi arăta ca o femeie frumoasă, este de fapt o entitate fără vârstă, ce se află pe pământ pentru a seduce și a consuma orice om credul.

Scarlett Johansson în rolul unui prădător extraterestru din Unde The Skin

Cei de la Studio Canal, au lansat un nou trailer pentru filmul SF al regizorului Jonathan Glazer, ce se intitulează Under The Skin.  Producţia ce vine de la vizionarul regizor, este o transformare de la peliculele normale, o capodoperă a ştiinţei existențiale, o ficţiune despre ceea ce înseamnă să fii om, extraterestru – sau ceva între.  Bazat pe romanul lui Michel Faber, The Crimson Petal and the White, filmul Under The Skin, analizează experiența umană din perspectiva unei eroine de neuitat, frumoasa Scarlett Johansson, ce interpretează rolul unui extraterestru a cărui sexualitate atrage oamenii într-un abis, asta în timp ce începe să pună sub semnul întrebării acțiunile ei, dezvoltând astfel, o conexiune emoțională cu oamenii.

Scarlett Johansson în rolul unui prădător extraterestru din Unde The Skin

Noul trailer şi rezumatul scurt ce îl conţine, nu fac dreptate acestui film cerebral, dar totuşi, trailerul face o treabă bună în a transmite tonul ciudat al peliculei, oferind cadre noi ce uneori te vor bulversa şi te vor lăsa cu multe întrebări.  La citirea sinopsisul pentru viitorul thriller science-fiction, nu te-ai aștepta la un film plin de cinematografie exigentă, suprarealism sau contemplare metafizică.
Și totuși, o serie de trailere anterioare – inclusiv noua previzualizare din trailer – confirmă un proiect cu aspirații mai mari decât un simplu thriller menit să ne sperie.

Trailer Nou Pentru Filmul SF UNDER THE SKIN Cu Scarlett Johansson

Mult mai coerent decât unele din trailere anterioare, această nouă previzualizare, lasă narațiunea reală a filmului, să ramană un mister.  Este întregul film o serie de cadre înfricoşătoare intercalate cu scene în care Scarlett Johansson „ronțăie” oameni încrezători?  Probabil că nu.  Totuşi, trailerul lasă de înţeles că povestea este mult mai complexă decât ne imaginăm noi.
În plus față de acest trailer, Under The Skin a lansat şi primul poster evocator.
Arătând mai puțin ca o reclamă pentru un film de groază suprarealist și mai mult ca coperta unui roman de prestigiu, posterul este exact ca şi noul trailer, interesant, dar lipsit de fond real.

Poster UNDER THE SKIN Cu Scarlett Johansson

În film mai joacă Antonia Campbell-Hughes și Paul Brannigan.
Under The Skin se va înfiltra în cinematografe din 4 Aprilie 2014.
✐ Silviu

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.