TDFN_RO_Sofia_Boutella_Este_Mumia

SOFIA BOUTELLA Va Fi MUMIA În Noul Reboot De La Universal

Actriţa ce a făcut furori în filmul Kingsman: The Secret Service, Sofia Boutella, va juca rolul principal alături de Tom Cruise în noul film Mumia, al celor de la Universal.

Cei de la Universal, lucrează din greu la o nou trilogie Mumia, primul film fiind planificat să existe într-un univers comun, ce va aduce pe marele ecran o nouă franciză interconectată cu poveştile unor personaje ca Dracula, Frankenstein, Mireasa lui Frankenstein, Omul Invizibil și Van Helsing. Scenaristul filmelor Star Trek și Misiune Imposibilă 3, Alex Kurtzman, este regizorul noului film Mumia, ce se va realiza după un scenariu conceput de Jon Spaihts (Prometheus), iar acum, se pare ca cei de la Universal, au pus ochii pe actriţa care va conduce distribuţia filmului. În caz că nu ştiai, Universal intenţionează să schimbe genul Mumiei şi să plaseze o femeie în rolul principal. Actriţa Sofia Boutella (Kingsman: The Secret Service), se află în discuţii pentru acest rol şi suntem mai mult decât siguri că ea va accepta. Fosta dansatoare a lui Madonna de origine Algeriană, ce şi-a lansat cariera de actriţă în câteva filme franţuzeşti micuţe şi a explodat în filmul Street Dance 2, este momentan în ascensiune pe scena de la Hollywood, completându-şi cariere de atlet-actor cu succes în filmul de acţiune al lui Matthew Vaughn, Kingsman: The Secret Service ca şi personaj negativ.

Sofia Boutella şi Samuel L. Jackson în Kingsman: The Secret Service
Sofia Boutella în Kingsman: The Secret Service
Sofia Boutella

Sofia Boutella, a mai primit roluri importante în filmul lui Justin Lin, Star Trek: Beyond și va juca alături de Charlize Theron în thriller-ul The Coldest City. În afară de faptul că Mumia este o femeie, detaliile scenariului sunt deocamdată ținute destul de bine în secret. Știm totuşi că Tom Cruise, este în tratative pentru a juca în film, posibil ca un fost ofiţer al marinei militare, fapt ce plasează intriga filmului mai aproape de zilele noastre. Alex Kurtzmann, va supraveghea proiectul complet al celor de la Universal, alături de Chris Morgan, care a declarat la începutul acestui an că, filmul va avea un ton specific francizei originale Mumia, ceva între groază și aventură. Cu toate acestea, adăugând în distribuţie nume ca Tom Cruise și Sofia Boutella, amândoi având o condiţie fizică de admirat, mai ales Sofia, care a demonstrat că este bine antrenată, arătându-şi capacitățile cascadoriceşti în Kingsman: The Secret Service, cu siguranță noul film The Mummy, va avea o direcție orientată spre acțiune.

Sofia Boutella în Kingsman: The Secret Service

Universal, speră de pe acum că vor avea succes cu noua lor franciză şi cu acest univers comun și speră să lanseze câte un film pe an, după ce totul va începe cu The Mummy ce se va lansa pe 24 Martie 2017.

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *