Regizorul LEN WISEMAN Spune Că BRUCE WILLIS Revine În DIE HARD 6: YEAR ONE

Următorul film din seria de acţiune Die Hard, se numeşte Year One, iar regizorul Len Wiseman confirmă că Bruce Willis va reveni la rolul detectivului John McClane.

BRUCE WILLIS Revine În DIE HARD 6: YEAR ONE

Opiniile au fost foarte împărţite de când regizorul Len Wiseman (Live Free Or Die Hard) a anunţat că va realiza un film prequel Die Hard intitulat Year One. Rapoarte timpurii neoficiale despre scenariul noului film, care ar merge înainte și înapoi în timp, au condus fani într-o frenezie a speculaţilor de nedescris. Dar iată că într-un interviu recent, regizorul Len Wiseman, a dat câteva detalii noi despre acest proiect, inclusiv când ar vrea să înceapă filmările, precum și o imagine mai clară despre implicarea lui Bruce Willis în Die Hard: Year One. El descrie următorul film ca fiind un prequel, dar şi un sequel, spunând că după Live Free Or Die Hard, el și Bruce Willis au avut discuţii extinse despre originile detectivului John McClane şi modul în care ar putea explora mai multe despre evenimentele ce au făcut din el omul pe care am ajuns să îl cunoaştem în primul film Die Hard.
-„După al patrulea film, am avut foarte multe conversații cu Bruce despre personajul său din Die Hard 1. Acest personaj vine cu atât de mult bagaj emoțional și așa multă experiență. Când îl vedem prima oară, este deja divorțat, foarte necăjit, iar căpitanul lui îl urăște și nu-l vrea înapoi. Deci, ce anume l-a creat pe tipul ăsta? Nu am văzut povestea lui de dragoste reală. Nu am văzut cum a fost atunci când a întâlnit-o pe Holly, sau atunci când el nu era un polițist bun, pe vremea când nu exista nici o șansă ca el să devină detectiv. A fost întotdeauna ceva acolo care m-a intrigat. Şi ne-am gândit că ar trebui să facem un film despre asta. Un film ce să aibă legături cu viaţa lui din zilele noastre.” a declarat regizorul.

Bruce Willis (John McClane) şi Bonnie Bedelia (Holly Gennaro McClane) în Die Hard 1988

Len Wiseman a mai detaliat şi alte detalii despre implicare lui Bruce Willis, asigurând fanii că apariţia lui nu va fi doar „un amărât de cameo”, ci un cadru foarte extins pentru tot filmul. Legăturile din trecut ale personajului John McClane, vor avea ramificaţii destul de strânse cu viaţa detectivului de astăzi, mai ale că în viaţa lui din anii ’70, a avut de-a face cu tot felul de băieţi răi. Regizorul spune că Die Hard: Year One, va fi un film ce va explora viaţa intercalată a lui McClane din acea perioadă şi cea de acum, într-un mod foarte amuzant. În ceea ce privește începerea filmărilor, el a declarat că realizarea serialului Lucifer, l-a forţat să pună pe tuşă filmul Year One. Dar având acţiunea plasată în ajunul anului nou din 1979, Die Hard: Year One, ar trebui lansat cam în aceeaşi perioadă: de crăciun.

BRUCE WILLIS Revine În DIE HARD 6: YEAR ONE

Dacă regizorul va avea timpul necesar anul acesta, filmările ar putea începe în primăvară. Devreme ce implicarea lui Bruce Willis este totală, Wiseman a sugerat că producția va fi în căutarea unui actor necunoscut pentru a-l interpreta pe tânărul McClane.
Tu pe cine ai vedea în rolul unui tânăr detectiv John McLane?

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *