STEVE ROGERS Nu Mai Este CAPTAIN AMERICA În Universul Cinematic Marvel

Regizorii Anthony şi Joe Russo, au confirmat că personajul Steve Rogers, a renunţat cu adevărat la scutul şi armura lui Captain America.

Steve Rogers, a renunţat la scutul şi armura lui Captain America.

Lansarea în format Digital HD de mâine 2 Septembrie, dar şi Blu-Ray şi DVD de pe 13 Septembrie, a filmului Captain America: Războiul Civil, va aduce cu sine, câteva chestii în plus pe care nu le-am văzut în versiunea standard a filmului din cinematografe. Cu toate acestea, un moment în filmul fraţilor Russo, poate fi puţin mai greu de digerat, acum că știm ce înseamnă acel moment din film pentru viitorul unuia dintre personaje. Dar, cu scopul de a descoperii ce înseamnă asta, trebuie să ne adâncim pe teritoriul unor spoilere.  La sfârşitul filmul Captain America: Civil War, după o luptă fioroasă şi prelungită, Tony Stark (Robert Downey Jr.), înfuriat după ce a aflat că Winter Soldier i-a ucis părinții, îl determină pe Steve Rogers (Chris Evans), să îşi arunce scutul și să plece fără el. Când el apare din nou, la sfârșitul filmului, atunci când îşi salvează aliații din super-închisoarea aflată în mijlocul oceanului, Steve Rogers, este fără armură şi fără scut.
După acest moment-cheie, multe întrebări au ieşit la suprafaţă în mintea fanilor şi nu numai. Înseamnă acest lucru că Steve Rogers, a renunţat cu adevărat la a fi Captain America?!
Regizorii Anthony şi Joe Russo, au confirmat acest lucru pentru noi.

Steve Rogers

Huffington Post a discutat recent cu ei despre Captain America: Războiul Civil și au vrut să clarifice dacă Steve Rogers, mai este Captain America. Aşa că Joe Russo a declarat următoarele:
-”Cred că prin renunţarea la scut, Steve Rogers renunţă şi la acea identitate. De fapt, prin acel cadru, el admite că identitatea sa ca şi Captain America, a fost în conflict cu alegerea personală a sa.”
Ceea ce înseamnă probabil că Steve Rogers, s-a îndepărtat foarte mult de identitatea lui de super-erou în această perioadă de criză, din cauza modului în care guvernul s-a hotărât că cei mai puternici super-eroi, trebuie supravegheaţi. Probabil ăsta este conflictul interior al personajului: nu vrea ca o asemenea putere să fie folosită ca o super-armă militară.
Şi totuşi, ce ar putea deveni personajul Steve Rogers, dacă nu e Captain America?
O chestie pe care toată lumea o speculează, este transformarea sa în super eroul independent Nomad. În 1974, Captain America, a devenit deziluzionat de politica guvernului din Statele Unite, mai ales din cauza preşedintelui Richard Nixon și a scandalului Watergate. Și la fel ca în Captain America: Civil War, el si-a lăsat în urmă identitatea de super-erou şi scutul. Acest lucru i-a permis lui Steve Rogers să devină Nomad, super-eroul fără țară, pe care îl poţi vedea în imaginea de mai jos.

Captain America devine Nomad, super-eroul fără ţară.

În cazul în care aceasta este direcţia în spre care Anthony și Joe Russo se îndreaptă cu personajul Steve Rogers, să sperăm că nu-i vor pune la dispoziţie acel costum de super-erou. Desigur, faptul că Steve Rogers, nu va mai fi Captain America, poate fi o chestie temporară. Filmul Avengers: Infinity War, îl va aduce din nou pe super-erou în acţiune, atunci când Thanos se va dezlănţui. Probabil, va avea nevoie de armură și de scutul din Vibranium, pentru a-l ajuta să lupte împotriva a ceea ce va fi probabil cea mai mare amenințare pentru Pământ. În plus, Steve Rogers, i-a lăsat lui Tony Stark, un mesaj emoţionant la sfârșitul filmului. Dacă are nevoie de el, tot ce trebuie să facă este să-i dea un apel. Marea întrebare este dacă Captain America va supraviețui conflictului din Infinity War. Acest Captain America, ar putea fi ucis într-unul dintre continuările filmelor Avengers, lăsând loc personajelor Falcon sau Winter Soldier, mai ales că ambele personaje, au moștenit rolul de Captain America în benzile desenate. Indiferent ce se întâmplă, este clar că viitorul personajului Captain America, va avea un impact mare asupra modului în care Universul Cinematografic Marvel evoluează.

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *