TDFN__RO_Despicable_Me_3_Trailer

Primul Trailer DESPICABLE ME 3: Mult Umor, Muzică Bună Şi Minioni

Gru şi minionii săi adorabili, garantează succesul noului film al francizei, iar coloana sonoră fantastică şi confruntarea cu super-răufăcătorul Balthazar Bratt, fac deliciul primului trailer amuzant pentru Despicable Me 3.

În al treilea film animat al francizei Despicable Me, Steve Carell, îşi reia rolul amuzant al lui Gru, care acum mult timp, și-a pierdut fratele geamăn: Dru, care arată exact ca Gru, cu excepția frizurii. Dar, aparenţele înşeală, şi Dru, este de fapt diferit în toate privințele. De data aceasta, Gru va se confrunta cu Balthazar Bratt (Trey Parker), un fost star pe vremea când era copil, care a ajuns să fie un super-răufăcător, ca urmare a anulării bruște a serialului în care el era star de televiziune, atunci când a ajuns la pubertate. Dar, desigur, în franciza Despicable Me, nu credem că mai contează povestea. Despicable Me 2, a fost distractiv, dar nu credem că am putea spune că ne mai amintim ce s-a întâmplat în acel film, și nici nu ştim dacă un sinopsis complicat pentru Despicable Me 3, ne-ar stârni curiozitatea.

Primul Trailer DESPICABLE ME 3
Primul Trailer DESPICABLE ME 3
Primul Trailer DESPICABLE ME 3
Primul Trailer DESPICABLE ME 3

Tot ceea ce contează este că are minioni adorabil și în timp ce suntem siguri că Gru, va ajunge să fie pe placul tuturor în Despicable Me 3, filmele anterioare au demonstrat că studioul îl consideră un personaj secundar în această franciză. Iar Despicable Me 3, este cu siguranţă filmul care va avea o coloană sonoră de excepţie, după cum arată primul trailer de mai jos. Iar dacă vă întrebaţi cam cât de mulți bani, au făcut filmele anterioare pentru a justifica un al treilea film. Ei bine, vă spunem noi: amândouă filmele au adunat un brut de peste 2,5 miliarde $ la nivel mondial. Imaginaţi-vă doar cantitatea de mărfuri ce a fost lansată odată cu lansarea filmului Minions. Deci, cu siguranţă nu mai contează despre ce este vorba în Despicable Me 3, pentru că după cum veţi vedea în trailer, coloana sonoră este fantastică, iar minionii, îi vor asigura filmului, un succes garantat.

POSTER DESPICABLE ME 3

În filmul animat mai joacă Kristen Wiig, Miranda Cosgrove, Andy Nyman, Russell Brand, Elsie Fisher, Dana Gaier, Pierre Coffin şi Nev Scharrel.
Despicable Me 3, ajunge în cinematografe pe 30 Iunie 2017.

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *