Filmul LA LA LAND, A Ieşit Triumfător Şi La Premiile BAFTA AWARDS a cărui festivitatea de decernare a premiilor, s-a desfăşurat duminică seara la Royal Albert Hall în Londra.
Veteranul actor britanic Stephen Fry, a fost gazda evenimentului decernării premiilor BAFTA, pentru a 12-a oară. La ediţia din acest an a premiilor BAFTA, s-a făcut remarcat şi actorul român Molnar Levente, care a jucat în filmul Son Of Saul, ce a adus la eveniment un pliant cu mesajul #rezist, un omagiu adus protestelor ce se desfăşoară la noi în ţară.
Filmul La La Land, a fost şi de data asta cel care a făcut vâlvă. Filmul romantic cu Ryan Gosling, Emma Stone, în rolurile principale, a avut un număr fabulos de 11 nominalizări, şi a fost premiat în cele din urmă, cu cinci premii BAFTA. La La Land, a înhăţat premii precum Cel Mai Bun Film, Cea Mai Bună Actriţă, Cel Mai Bun Regizor, Cea Mai Bună Muzică Originală şi Cea Mai Bună Imagine şi din câte se pare, filmul este favoritul publicului şi al criticilor pentru premiile Oscar. În această cursă pentru recunoaştere, probabil că filmului regizat de Damien Chazelle, îi mai lipsea doar câştigarea premiului pentru Cel Mai Bun Actor, pentru interpretarea lui Ryan Gosling. Totuşi, acest premiu a ajuns în cele din urmă la Casey Affleck, fratele lui Ben Affleck, ce a jucat remarcabil rolul principal din producţia Manchester By The Sea.
I, Daniel Blake, a fost considerat cel mai bun film britanic. Producţia Son Of Saul, filmul în care joacă actorul român Molnar Levente, a fost câştigător la secţiunea Cel Mai Bun Film În Altă Limbă Decât Engleză.
Aveţi mai jos şi lista completă a câştigătorilor la British Academy Film Awards 2017: