Noul Trailer Epic Pentru SEZONUL 7 URZEALA TRONURILOR Ne Anunţă Că Ameninţarea Se Apropie

Noul Trailer Epic Pentru SEZONUL 7 URZEALA TRONURILOR Ne Anunţă Că Ameninţarea Se Apropie dinspre Nord şi toată lumea riscă să fie luată prin surprindere.

Avem de aşteptat mai puţin de o lună până la premiera Sezonului 7 al serialului de succes Game Of Thrones.
Iar dacă ai crezut că ştii absolut tot despre Sezonul 7 al serialului fenomen Urzeala Tronurilor, ar fi bine să te mai gândeşti odată.
Nimeni nu ştie ce ne aşteaptă. Şi ca să demonstreze asta, cei de la HBO, au dezvăluit un nou trailer fantastic pentru următorul sezon şi penultimul, al serialului Game Of Thrones.
Narat în mare parte de noul cuplu al puterii din Westeros, adică Littlefinger și Sansa, noul trailer, aduce cu sine, o mulțime de acţiune, lupte şi multe armate. Chiar dacă Lannisterii au păstrat controlul asupra Tronului De Fier și Debarcaderul Regelui, acestea sunt niște considerații minore când se ia în considerare ameninţarea și groază care vine dinspre Zid.
Este greu de prezis unde va începe noul sezon, chiar şi din acest trailer. Aproape fiecare personaj major primeşte un moment în noile imagini,  alături de dragoni, săbii cu flăcări şi zombie de gheaţă.

Tema principală a noului trailer,  pare să fie mobilizarea generală a tuturor pentru lupta împotriva unei amenințări mult mai mari decât îşi imaginează. De șase sezoane am văzut casele majore ale Westeros-ului și războiul dintre ele pentru un tron care nu posedă nicio putere reală în comparație cu elementele supranaturale cărora puțini le vor face față.
Este un fel de punct de confruntare final, ce vine după șase sezoane pline de intrigi şi scheme malefice.
După ce toată distribuția a fost împrăştiată peste mări şi ţări, va fi interesant să vedem întâlnirea lor față în faţă pentru ceea ce este sigur că va fi sfârșitul epic de anul viitor.
Finalul Sezonului 6, ne-a arăta că Cersei Lannister, stă neînfricată pe Tronul De Fier, în timp ce Jon Snow îşi consolidează puterea în Nord şi Daenerys navighează spre Westeros, cu armata ei vastă, alături de iscusitul strateg Tyrion Lannister și dragonii ei.

Ne aşteaptă un război în toată regulă, cu dragoni maturi care se îndreaptă direct spre continent, unde-i aşteaptă efectiv o furtună cu zăpadă şi un Jon Snow, care este pe cale să fie luat cu asalt de zombi de gheață.
Urzeala Tronurilor va reveni pentru premiera Sezonului 7 pe HBO, Duminică, 16 Iulie şi pe HBO România pe 17 Iulie.

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.