LOST IN SPACE: Primul Trailer Complet Ne Introduce În Noul Serial SF De La Netflix

LOST IN SPACE: Primul Trailer Complet Ne Introduce În Noul Serial SF De La Netflix

LOST IN SPACE: Primul Trailer Complet Ne Introduce În Noul Serial SF De La Netflix ce este de fapt un reboot al vechiului serial clasic al anilor 60.

Noul serial al celor de la Netflix, Lost In Space, este o dramatică şi modernă re imaginare a serialului SF clasic al anilor ’60, ce are acţiunea stabilită cu 30 de ani în viitor, unde colonizarea spațiului a devenit o realitate. Familia Robinson, este printre cei câţiva oameni testați și selectați pentru a-și face o viață nouă într-o lume mai bună. Dar când noii coloniști se trezesc brusc în drumul lor spre noua casă, ei trebuie să creeze noi alianțe și să lucreze împreună pentru a supraviețui într-un mediu extraterestru, foarte periculos. Fiind un serial Netflix Original, Lost In Space, îi are în rolurile principale pe Toby Stephens în rolul lui John Robinson şi pe Molly Parker în rolul lui Maureen Robinson, liderii familiei Robinson, care se luptă cu relaţia lor stranie în timp ce încerca să-și păstreze familia în siguranță. Pe măsură ce copiii Robinson, devin foarte curioşi și aroganţi, cel mai tânăr membru al familiei, sensibilul Will Robinson, formează o legătură improbabilă și inexplicabilă cu o ființă extraterestră robotică. În acest drum printre stele, împreună cu familia Robinsons, sunt trimişi doi „outsideri”: carismatica şi neliniștita Dr. Smith, interpretată de Parker Posey, o maestră manipulatoare cu un impresionant joc final şi fermecătorul Don West, interpretat de Ignacio Serricchio, un antreprenor cu înaltă calificare, care nu avea intenția să se alăture coloniei, să nu mai vorbim de prăbușirea pe o planetă necunoscută.



Iată că Netflix a lansat primul trailer complet şi primul poster oficial pentru serialul SF, Lost In Space, oferindu-ne o privire amănunțită asupra evenimentelor din serialul extrem de anticipat. Este clar de la bun început că acest serial ar putea fi unul din cele mai scumpe aventuri Netflix de până acum, deoarece pare mai puțin ca un serial de televiziune sci-fi și mai mult ca un blockbuster. Cele mai scumpe seriale ale serviciului de streaming online au fost The Get Down şi The Crown, dar nu am fi surprinşi să aflăm că au depăşit propriul record cu Lost In Space. Creat de duoul de scenarişti care au creat şi Dracula Untold, Matt Sazama și Burk Sharpless, împreună cu scenaristul Prison Break, Zack Estrin, care servește aici şi ca regizor, Lost In Space, pare un adevărat serial de acţiune şi aventură în spaţiu. Adică un adevărat serial sci-fi. În timp ce Netflix a lansat recent seria sci-fi Altered Carbon, aceasta a fost mai degrabă un SF-noir poliţist, fără prea multă aventură. De fapt, suntem destul de impresionaţi de efectele pe care le afişează primul trailer Lost In Space şi suntem încrezători că vom avea ce vedea.

Lost In Space (2018) Poster

Distribuţia serialului conţine nume precum Toby Stephens, Molly Parker, Ignacio Serricchio, Taylor Russell, Mina Sundwall, Maxwell Jenkins și Raza Jaffrey.
Toate cele 10 episoade ale serialului Lost In Space, îşi vor face debutul pe Netflix în data de 13 Aprilie.



Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.