Primul Trailer SPIDER-MAN: FAR FROM HOME Dezvăluie Personajul Negativ MYSTERIO

Primul Trailer SPIDER-MAN: FAR FROM HOME Dezvăluie Personajul Negativ MYSTERIO

Primul Trailer SPIDER-MAN: FAR FROM HOME Dezvăluie Personajul Negativ MYSTERIO şi alte creaturi elementare ce terorizează diverse locații din Europa.

Unul din filmele cele mai IMPORTANTE din 2019, Spider-Man Far From Home, a lansat primul trailer.

Şi chiar dacă personajul Spider-Man, a încetat să existe la finalul filmului Avengers: Infinity War, printr-o magie specială inexplicabilă, el încă trăieşte şi chiar are parte de alte aventuri.
Spider-Man: Far From Home, este continuarea producţiei Spider-Man: Homecoming, despre tânărul Peter Parker (Tom Holland) și prietenii săi, care de data asta se îndreaptă spre Europa pentru o călătorie școlară. Distracția lui Peter Parker, devine perturbată atunci când creaturi elementare încep să terorizeze diverse locații europene. Recrutat fiind de Nick Fury (Samuel L. Jackson) pentru a-și intensifica puterile și pentru a lupta împotriva acestor creaturi, Peter începe să-și dorească să fie din nou doar un simplu prieten şi salvator al cartierului din oraşul său natal.



Am zice că primele imagini din film, arată exact cum ar trebui să arate o continuare a filmului Spider-Man: Homecoming. Distractiv și cu elemente vizuale uimitoare, Far From Home, aduce aceea idee destul de diferită, aceea de a trimite copiii într-o vacanță europeană. Adăugarea personajului Nick Fury în această continuare şi implicarea sa în peisaj, mărește mizele din punctul de vedere al Universului Extins Marvel. Probabil ar mai trebui admirat faptul că personajul Mysterio, interpretat de Jake Gyllenhaal, este dezvăluit în mod misterios, ca fiind un tip ce pretinde că este un personaj bun.
Totuşi, suntem foarte curioşi să aflăm ce explicaţie ne vor oferi cei de Sony Pictures privind dispariţia lui Spider-Man din ultimul film Avengers.
Oricum ar fi, Far From Home pare a fi o producţie bună ce se încadrează în standardele normale ale unui film cu un super-erou adolescent.

Poster Spider-Man: Far From Home
Regizorul Jon Watts se întoarce la cârma filmului, iar din distribuţie fac parte actori ca Tom Holland, Jake Gyllenhaal, Zendaya, Jon Favreau, Marisa Tomei, Jacob Batalon, Angourie Rice, Martin Starr, JB Smoove, Samuel L. Jackson şi Cobie Smulders.

Spider-Man: Far From Home, ajunge în cinematografe pe data de 5 Iulie 2019.



Un comentariu

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.