7 Imagini Noi Şi Un Trailer Exploziv Nou Pentru Filmul Scifi John Carter

Filmul celor de la Disney, adaptarea sci-fi fantasy John Carter, regizată de Andrew Stanton, arată grandios şi în noul trailer extins lansat de către studio pentru Super Bowl.
Atunci când filmul se află la aproape o lună distanţă faţă de data de lansare oficială, studioul foloseşte de obicei toate mijloacele posibile pentru promovare, fiind cazul şi pentru filmul John Carter ce va avea premiera în 9 Martie, şi în care cei de la disney îşi pun mari speranţe.

Trebuie să recunoaştem că toate trailere anterioare ce au promovat acest film, au adus cu ele şi un anumit nivel de încredere, încredere în regizorul premiat cu Oscar, Andrew Stanton, şi încredere că filmul de fantezie sci-fi 3D cu mega-buget, va aduce pe marile ecrane multă acţiune cu elemente fantasy, într-un cadru science fiction minunat.

Filmul este bazat pe povestea lui John Carter, un personaj din romanul A Princess of Mars, publicat pentru prima dată în 1917, unde fostul căpitan John Carter (Taylor Kitsch), care este inexplicabil transportat pe Marte, devine implicat într-un conflict de proporţii epice alături de locuitorii planetei, inclusiv Tars Tarkas (Willem Dafoe) şi captivanta Prinţesă Dejah Thoris (Lynn Collins).
Într-o lume ce se află la un pas de colaps, John Carter îşi redescoperă umanitatea atunci când îşi dă seama că supravieţuirea planetei Barsoom (Marte) şi a locuitorilor săi stă în mâinile lui.

Dacă până acum aţi fost impresionaţi de imaginile ce vi le-am prezentat în articolele anterioare, cu siguranţă veţi rămâne şi mai impresionat de noul trailer epic, care demonstrează că filmul John Carter poate oferi multă distracţie.
deasemenea puteţi admira în acest articol şi 7 noi imagini din film, ce ne oferă o privire mai personală asupra personajului interpretat de Lynn Collins, prinţesa războinică de pe Marte Dejah Thoris.

Filmul scifi John Carter, are în distribuţie nume ca Taylor Kitsch, James Purefoy, Mark Strong, Bryan Cranston, Lynn Collins, Samantha Morton, Thomas Hayden, şi Willem Dafoe, va ajunge în cinematografe în 2D şi 3D pe data de 9 Martie.

2 comentarii

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.