Game Of Thrones Sezonul 2: Personajele Şi Scopul Lor În Poze Noi

Citeşte o vastă descriere a noilor personaje ce ajung în Urzeala Tronurilor Sezonul 2, alături de noi imagini oficiale din acest nou sezon mult aşteptat.

Serialul Game Of Thrones revine pentru Sezonul 2 în luna Aprilie, iar interesul fanilor pentru lumea de fanteziei creată de George RR Martin a crescut la un nivel maxim, şi nici nu vrem să ne gândim cât de popular va vi Sezonul 3 bazat pe cărţile Iureşul Sabilor urmat de Festinul Ciorilor şi Dansul Dragonilor.
Acţiunea serialului se desfăşoară într-o lume fictivă care aminteşte de Europa Medievală, în principiu pe un continent numit Westeros.
În această lume, anotimpurile pot ţine câţiva ani, iar uneori chiar câteva decade.
Fanii seriei de cărţi Song of Fire & Ice ştiu deja ce va aduce Sezonul 2 pe micile ecrane, dar pentru cei care au intrat în lumea din Westeros prin intermediul ecranului de televizor, trebuie să precizăm că ţinutul Westeros este pe cale să devină mult mai mare.
Există atât de multe feţe şi locuri noi care vor fi introduse în Sezonul 2, încât e greu să acoperi absolut tot, dar astăzi avem câteva imagini ale actorilor care vor aduce noi caractere la viaţă, împreună cu nişte imagini ale unor chipuri familiare, cum ar fi Tyrion Lannister şi membrii supravieţuitori ai Casei Stark: Arya, Sansa, Catelyn, Robb, Bran şi Jon Snow.
Ca să nu o mai lungim pre mult, vom include mai jos şi un scurt rezumat despre rolul fiecărui caracter în sezonul următor pentru Game Of Thrones.

_____________________________________________________________________
Joffery Baratheon

Joffery Baratheon (Jack Gleeson) stă acum pe Tronul de Fier din Westeros.
Deşi el se crede fiul regelui Robert, Joffery s-a născut de fapt dintr-un incest între mama sa Cersei Lannister şi unchiul său, Jamie Lannister.
Prin uciderea lui Ned Stark, Joffery a stârnit un război cu Nordul, şi descendenţa lui discutabilă i-a determinat pe fraţii lui Robert Renly şi Stannis să ia armele în mâna pentru a-şi rezolva problemele cu băiatul rege.
În timp ce lui Joffery s-ar putea să-i placă Tronul De Fier, numeroase săbii se ridică încet dar sigur asupra domniei lui.
Şi cum el este o persoană foarte crudă, ar putea ajunge să îşi facă duşmani chiar printre supuşii săi.

_____________________________________________________________________
Tyrion Lannister

Când l-am am văzut ultima oară pe Tyrion Lannister (Peter Dinklage), el a fost trimis la Debarcaderul Regelui de către tatăl său, Tywin, cu scopul de a fi Mâna Regelui, cel mai intim sfetnic al monarhului, poziţia cea mai puternică din cele Şapte Regate, a două după Tronul de Fier, în ce priveşte autoritatea şi responsabilitatea.
Deşi Tywin nu îl favorizează pe fiul său pitic, el îi recunoaşte inteligenţa şi viclenia lui Tyrion, şi speră să-l pună într-o poziţie din care să îl poată folosi.
Dar aşa cum Ned Stark a descoperit, Curtea Domnească este un câmp de luptă diferit şi mult mai mortal decât se aşteaptă.
Tyrion va avea nevoie de toată inteligenţă lui, dacă vrea cu adevărat să participe la această Urzeală a Tronurilor, şi să câstige acest joc, în care nimeni nu poate fi de încredere.

_____________________________________________________________________
Cersei Lannister

După moartea lui Robert şi Ned Stark, cu fiul aşezat pe Tronul de Fier, Cersei Lannister (Lena Headey) are acum o mâna puternică de guvernământ în cele Şapte Regate.
Deşi Catelyn Stark îl ţine pe iubitul ei Jamie ca ostatic, Cersei a echilibrat puţin situaţia, susţinând că-i are pe Sansa şi Arya Stark ca ostatici, deşi ea nu o deţine de fapt pe Ayra.
Consolidându-şi puterea, Cersei, la fel ca şi fiul ei, va afla în curând, că există o mare diferenţa între a câştiga Tronul De Fier şi în a-l menţine.
Iar atunci când Tyrion vine să gestioneze regatul în locul ei, Cersei nu va primi această insultă prea bine.

_____________________________________________________________________
Stannis Baratheon si Melisandre

Stannis Baratheon (Stephen Dillane), este al doilea fiu născut al Casei Baratheon, fratele mai mic al regelui Robert Baratheon şi fratele mai mare al Renly Baratheon, ce a fost plecat în timpul evenimentelor din sezonul 1 în Dragonstone, o insulă vulcanică ce administrează intrarea spre Debarcaderul Regelui.
Stannis este un om dur şi rigid, cu principii bine definite.
El nu este iubit de nimeni, nici chiar de fraţii săi, dar Stannis ştie adevărul despre domnia lui Joffery şi despre trădarea pătată cu sânge a acestuia, şi prin dreptul său de naştere vine să îşi ceară locul pe Tron.
Prin intermediul soţiei sale, Stannis a cunoscut-o pe Lady Melisandre din Asshai (Carice van Houten), o preoteasă misterioasă ce vine dintr-un regat din Est unde încă domină magia, ea fiind profetul unei noi religii monoteiste, singurul scop al ei fiind să aducă această nouă religie în Westeros.
Cu ajutorul magiei ei ciudate, a reuşit să îl ajute pe Stannis, dar în acelaşi timp s-a făcut urâtă de către mulţi adepţii ai acestuia.
Dar în ciuda acestor lucruri, Stannis cunoaşte valoarea Preotesei În Roşu, şi o ţine mereu aproape de el, pentru un scop pe care doar el îl ştie.

_____________________________________________________________________
Renly Baratheon

Renly Baratheon (Gethin Anthony) este cel mai mic dintre fraţi Baratheon.
Dacă Stannis este rigid şi ursuz, Renly este plin de viaţa şi vibranza bunătate, în general el fiind o prezenţa foarte plăcută.
Renly este convins că orice Tron trebuie câştigat, decât să fie moştenit de-a lungul generaţilor, fiind convins că metoda lui Robert de a-l câştiga de la Targaryens, a fost una corectă.
Prin intermediul iubitului său secret, popularul Sir Loras Tyrell, Cavaler Al Florilor, Renly şi-a asigurat loialitatea Casei Tyrell şi al celor din Highgarden în încercarea sa de a revendica tronul.

_____________________________________________________________________
Davos Seaworth

Davos Seaworth (Liam Cunningham) este unul din susţinătorii cei mai de încredere a lui Stannis Baratheon lui.
Davos a fost odată un contrabandist, dar în timpul rebeliunii lui Robert şi asediul asupra fortăreţei Capătul Furtunii, a fost traficantul care a trecut de blocada Tyrell şi a livrat hrană pentru Stannis Baratheon şi oamenii lui.
Stannis l-a făcut pe Davos cavaler şi ulterior la numit amiral al flotei sale, ele devenind un consilier de încredere.
Davos este viteaz şi loial stăpânului său, dar nu are încredere în misterioasa Preoteasă În Roşu.

_____________________________________________________________________
Jon Snow

Jon Snow (Kit Harington) alături de Qhorin Halfhand este trimis de către Lordul Comandant Jeor Mormont în recunoaştere în Trecătoarea Ţipătului.
Pe drum, Snow şi Halfhand sunt vânaţi de câţiva războinici sălbatici.
În faţa înfrângerii iminente, Halfhand îi ordonă lui Snow să se dea drept trădător, infiltrându-se printre sălbatici pentru a le afla planurile.
Ca dovadă a trădării sale, sălbaticii îi cer lui Jon să se lupte cu Halfhand, pe care îl ucide cu ajutorul lupului său, Năluca.
Aflând de existenţa aşa zişilor White Walkers, menţionaţi în cărţi ca fiind o rasă mitologică din legendele cu poveşti vechi ce datează din vremurile primilor oameni, rasă care se crede că a provocat haos şi război în Westeros înainte ca aceştia să fi fost învinşi într-o luptă mare, şi să fie alungaţi înapoi în Nord, Zidul fiind ridicat pentru a împiedica întoarcerea lor, Jon Snow află că sălbaticii, anarhici prin natura lor, se unesc în jurul unui singur om, aşa zisul Regele De Dincolo De Zid pe nume Mance Rayder.
Jon afla că Rayder, se îndreaptă spre Zid cu o armată de zeci de mii de luptători.

_____________________________________________________________________
Bran Stark si Hodor

Bran Stark (Issac Hempstead Wright) a fost schilodit atunci când Jaime Lannister l-a aruncat de la o fereastră din turnul unde i-a prins pe cei doi Lannisteri făcând incest.
Cu visele sale de a deveni cavaler destrămate, şi cu familia împrăştiată, Bran stă acum ca Domnitor în Winterfell, studiind multe cărţi şi călărind pe spatele protectorului său monosilabic Hodor ( Kristian Nairn).
Bran trebuie să facă acum faţă handicapului său, precum şi pericolului cu care se confruntă familia lui, devenind obsedat de visele sale ciudate cu o cioară cu trei ochi, care parcă încep să se transforme în ceva mult mai real, şi misterios.

_____________________________________________________________________
Sansa Stark

Datorită naivităţii sale, Sansa Stark (Sophie Turner) a reuşit să îşi omoare tatăl, iar casa ei a ajuns să ducă un război crunt împotriva Tronului.
Sansa este acum în postura de a suferi pentru naivitatea ei de fată, simţind cât de crudă poate fi realitatea, atunci când devine logodnica ostatică a lui Joffery Baratheon.
Atunci când fratele ei Robb se declară Rege În Nord, Sansa devine brusc o piesă importantă de pe tabla de joc, ea având un rol esenţial în controlarea Nordului.
Asta doar în cazul în care poate supravieţui iubirii dure pe care i-o poartă Joffrey.

_____________________________________________________________________
Arya Stark

Dându-se drept băiat pentru a-şi proteja identitatea de fiică urmărită a Casei Stark, Arya Stark (Maisie Williams) merge spre nord împreună cu noii recruţi pentru Rondul de Noapte.
Grupul este capturat şi dus la Harrenhal, cetate aflată sub stăpânirea Lannisterilor, unde Arya va juca rolul unei fete de ţăran care devine servitoare.
Un om misterios pe nume Jaqen H’ghar, o răsplăteşte pe Arya pentru că i-a salvat viaţa dându-i o monedă inscripţionata cu o frază ciudată: „Valar Morghulis”, pe care să o folosească în caz de urgenţă.

_____________________________________________________________________
Danereys Targaryen

Danereys Targaryen (Emilia Clarke) a dovedit că ea este adevăratul dragon, atunci când a intrat în rugul funerar al lui Khal Drogo şi a ieşit nevătămată împreună cu trei copii dragoni.
Acest act miraculos a câştigat încrederea unui mic grup de adepţi, inclusiv pe cea a lui Sir Jorah Mormont.
Cu toate acestea,  în drumul ei spre Westeros, ea va trebui treacă prin ţinuturile ciudate din Est, unde se va confrunta toate minunile şi ororile ce o aşteaptă.

_____________________________________________________________________
Theon Greyjoy

Theon Greyjoy (Alfie Allen), fost vasal al Casei Stark, a fost văzut ultimă oară mergând la război alături de Robb Stark împotriva domnitorilor din Nord.
După cum indică şi imaginea de mai sus, Theon va ajunge acasă, în Insulele De Fier, unde a fost trimis pentru a recruta oameni pentru cauza lui Robb.
Cu toate acestea, el a fost plecat de acasă prea mult timp, iar decizia lui Robb de a-l trimite să recruteze oameni se poate dovedi a fi o prostie.

_____________________________________________________________________
Balon Greyjoy

Balon Greyjoy (Patrick Malahide) este stăpânul Insulelor De Fier şi tatăl lui Theon Greyjoy.
Balon s-a răzvrătit împotriva Tronului de Fier atunci când Robert Baratheon a luat tronul, încercând să proclame Insulele de Fier pentru el.
Această revoltă a fost înăbuşită de Robert, Stannis şi Ned Stark, care l-au luat pe fiul lui, Theon, ca ostatic pentru a-şi asigura loialitatea.
Balon este mai mult decât sigur că independenţa proprie ar putea veni în curând.

_____________________________________________________________________
Robb Stark

Robb Stark (Richard Madden) a fost proclamat Rege În Nord, iar acum conduce Domnitorii Din Nord împotriva casei Lannister şi a regelui Joffery.
Cu toate acestea, atunci când Stannis şi Renly, emit pretenţii lor la tron, Robb se trezeşte brusc ca fiind etichetat un rebel de către cei trei aşa zişi regi.
Cu tot sudul împotriva lui, şi cu un jurământ de răzbunare împotriva Lannisterilor, Robb află rapid că noua lui coroană este puţin cam grea.

 _____________________________________________________________________
Catelyn Stark

Cu Ned mort, fiicele ei aparent capturate, şi fiul ei conducând un război, Catelyn Stark (Michelle Fairley) începe brusc să înţeleagă motto-ul familiei Stark: Iarna Se Apropie.
Catelyn va face tot ce poate pentru a organiza ceea ce rămâne din familia ei, toate acestea în timp ce încerca să-i convingă pe domnitori din Riverlands, să treacă de partea Nordului.

 _____________________________________________________________________
Brienne

Adesea confundată cu un bărbat, Brienne (Gwendoline Christie) este un cavaler al lui Renly Baratheon, şi o admiratore înfocată al lui Renly.
Cu toate acestea, urmându-l pe Renly şi pe Sir Loras Tyrell, Brienne vede ororile războiului în care este implicată şi află cât dură este lupta pentru Tronul De Fier, în această cumplită Urzeală A Tronurilor
_____________________________________________________________________ Daca nu aţi văzut ultimul trailer lansat de HBO pentru Urzeala Tronurilor Sezonul 2, puteţi sa îl vedeţi făcând click >> aici.
Aveti aici si posibilitatea sa cumparati cartea Urzeala Tronurilor

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.