O Călătorie Vizuală Unică Ce Trebuie Văzută În Primul Trailer Pentru Documentarul Samsara

Primul trailer pentru documentatul Samsara arată uimitor din punct de vedere vizual şi încearcă să răscolească cele mai profunde teme umane, atunci când îmbină fantastic imaginile reale grandioase cu sentimente puternice ce apelează la partea noastră mai sensibilă.
Din când în când viaţa ne oferă câte o surpriză ce ne lăsa cu gura căscată, iar acest documentar face parte categoria de experienţe vizuale ce trebuie tratate ca fiind ceva unic şi surprinzător.

Pregătiţi-vă pentru o experienţă senzorială de neegalat, documentarul Samsara, care îi reuneşte Ron Fricke şi Mark Magidson, ale căror filme mult premiate Baraka şi Chronos au adus o nouă concepţie despre arta vizuală şi muzicală în cinematografe.
Lipsit de dialoguri, Samsara explorează minunile lumii noastre, de la lumesc la miraculos, de la căutarea spiritualităţii omului şi a experienţei umane, până la iluminarea legăturilor dintre umanitate şi natură.
Puteţi adăuga acest documentar la victoriile peliculei de 70mm asupra peliculei digitale, documentarul Samsara fiind realizat în întregime pe peliculă de 70mm, ceea ce este chiar fantastic în era digitală în care trăim.
Ceea ce este interesant şi conferă unicitate peliculei este montajul şi stilul cadrelor, exceptând faptul că efectele vizuale lipsesc cu desăvârşire, Samsara fiind realizat într-o manieră unică, bazându-se doar pe instinctul de cineaşti ai realizatorilor şi pe cadrele uimitoare pe care aceştia le surprind.
Lăsând la o parte faptul că trebuie să şti când să te apuci de filmat pentru a capta o anumită lumină şi o anumită perspectivă pentru asemenea cadre, trebuie neapărat să ştiţi că asemenea cadre nu vin de la sine, ci trebuie profund studiate şi mai ales trebuie simţite până la ultima peliculă de filmare.
Un asemenea documentar, ce uimeşte vizual, nu poate exista fără talentul unui regizor ce are o viziune unică asupra peliculei filmate.

Imaginile uluitoare regizate de Ron Fricke alături de scriitorul Mark Magidson pentru documentarul Samsara înfăţişează o imagine vie în mişcare a lumii noastre variate şi pline de culoare, toate astea capturate pe peliculă de 70mm, fiind o călătorie vizuală în 25 de ţări diferite, pe parcursul a cinci ani, care dispune de scene vibrante în care putem efectiv simţi legătura strânsă dintre umanitate şi natura ce ne înconjoară, fiind însoţite de o coloană sonoră dinamică.
Cuvântul Samsara este un cuvânt sanscrit şi înseamnă existenţa ciclică, ceva care Fricke încearcă să surprindă prin stilul său vizual unic.

Şi dacă încă nu ai fost uimit, află că Samsara a avut la dispoziţie 5 ani pentru a fi realizat, a fost filmat în Panarama 70mm, în peste 25 de ţări în care a fost nevoie de aprobări guvernamentale speciale şi autorizaţii de reglementare, mii de zboruri deasupra posibilelor locaţii, aşteptări lungi ale anumitor faze ale anotimpurilor sau faze speciale ale lunii, toate astea pentru a obţine lumina necesară pentru filmările speciale pe care le vroia regizorul Fricke, toate adunate şi înşirate cu grijă într-un montaj masiv, cu un sunet surround 7.1 şi cu o coloană sonoră compusă de Michael Stearns, Marcello de Francisci şi interpretată uimitor de Lisa Gerrard (Dead Can Dance).

Michael Stearns, Lisa Gerrard, Marcello De Francisci şi producatorul Mark Magidson

De fapt, Samsara este atât de bine realizat, încât la un moment dat s-ar putea să te îndoieşti de realitatea unor peisaje şi montaje fantastice în time-lapse şi să te întrebi dacă nu cumva toate astea provin de la vreun studio de efecte speciale.

Bogăţia şi profunzimea cadrelor, claritate culorilor şi a imaginilor realizate în cadrul proceselor utilizate dau naştere unei meditaţii vizuale ce în 99 de minute aduce un portret cuprinzător al experienţei umane.
Dacă iubeşti viaţa şi natura, condiţia umană şi respecţi tot ceea ce te înconjoară, înseamnă că nu trebuie să ratezi Samsara.

3 comentarii

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.