The Avengers Doboară Toate Recordurile De Încasări În Primul WeekEnd De La Premieră

Campania de marketing a celor de la Marvel a adus filmul The Avengers în pragul de a dobora o serie de recorduri de încasări printre care şi cel mai bine vândut film vreodată, apropiindu-se vertiginos de recordul anterior deţinut de Titanic şi Avatar.

Marvel a reuşit, a reuşit să pună în aplicare un măreţ şi îndrăzneţ plan care a fost în dezvoltare ani de zile, oferindu-ne un film eveniment cum nu s-a mai văzut, un film ce este unic în această categorie de producţii.
Estimările pentru weekend-ul ce tocmai a trecut au adus cu sine un nou record la box-office şi din câte se pare, Helicarrier-ul din The Avengers a distrus recordul anterior deţinut de măturile vrăjitorilor din Hogwarts.
The Avengers a devenit filmul cu cele mai multe încasări realizate vreodată în primul weekend de la premieră, dominând recordul anterior deţinut de Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea 2 şi The Dark Knight cu peste 30 milioane dolari.
Toate speculaţiile se opresc aici.
Deabia acum devenim conştienţi ce succes enorm are The Avengers şi cât de bine a fost gândită campania de marketing masivă în care cei de la Disney au învestit, filmul bucurându-se de reacţii pozitive venite şi din partea criticilor şi a publicului.
De data aceasta este oficial, Joss Whedon a reuşit un al doilea succes imens cu un film bazat pe benzi desenate cu supereroi şi în prezent se află la o rată de 96% pe Rotten Tomatoes şi un respectabil loc 69% (intre timp 93%) pe scara metacriticilor.

În plus, filmul a marcat un râvnit A + pentru ratingul de la Cinemascore, care măsoară reacţia publicului.
Acest lucru poate însemna doar lucruri bune pentru genul de producţii cu supereroi şi sperăm că studiourile vor înţelege că filmul este un succes nu doar pentru că are oameni în costume haioase şi explozii, ci pentru că Joss Whedon a scris şi a regizat un film de calitate, care oferă divertisment, caractere solide şi mult umor.
Acest record este ceva ce nu se aşteaptă să fie doborât în curând, potrivit celor de la Walt Disney Studios, The Avengers s-a clasat pe locul unu în boxoffice cu 200.3 milioane dolari pe plan intern după ce a reuşit la premieră să obţină până la miezul nopţii 18.7 milioane dolari faţă de The Dark Knight care a obţinut 18.5 milioane dolari.
Topul celor mai mari încasări realizate vreodată în weekendul premierei arată cam aşa:
1. The Avengers ($200,300,000)
2. Harry Potter 7-2 ($169,189,427)
3. The Dark Knight ($158,411,483)
4. The Hunger Games ($152,535,747)
5. Spider-Man 3 ($151,116,516)

La nivel mondial, The Avengers a avut încasări de aproape 642 milioane dolari şi este pe cale de a zdrobi recordul lui James Cameron pentru Titanic şi Avatar, care stau mai sus 2 miliarde dolari, datorită recentului relansat Titanic în 3D.

De fapt, vom afla asta în cursul săptămâni, dar momentan putem spune cu siguranţă că Joss Whedon a regizat filmul cu cea mai eficientă premieră realizate vreodată şi că în cele din urmă va obţine creditul pe care îl merită şi odată cu acest eveniment capacitatea de a face ceea ce vrea el de acum înainte.
Pentru Marvel Studios, The Avengers este un as în mânecă şi faptul că Whedon a mânuit personajele cu atâta iscusinţă ar trebui să-i aducă regizorului o libertatea de creaţie mai mare forţându-i într-un fel, pe toţi cei implicaţi să îşi asume mai multe riscuri în a merge mai departe cu proiectele lor viitoare şi continuările pentru The Avengers.

Succesul acestui film ar putea schimba planurile celor de la Marvel pentru anul 2014 şi 2015 în cazul în care cele trei-patru filme plănuite au rămas încă neanunţate.
Răzbunătorii sunt aici pentru a rămâne multă vreme şi fanii i-au primit cu braţele deschise.

5 comentarii

  1. l-am vazut si eu, mie mi-a placut iron man, in rest parca au fost de umplutura, mai ales hawkeye care a fost asa si asa.
    ma asteptam la mai mult de la renner.
    Huh astept Iron Man 3 cu nerabdare 😉

  2. wohoo ce fain, chiar nu ma asteptam 🙂
    l-am vazut, mi-a placut mult, dar nu imi imaginam ca va avea asa succes.
    excelent, poate fac un film si pentru hawkeye si black widow cu ocazia asta 😀

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.