Bruce Willis Îi Crează Probleme Lui Joseph Gordon În Noul Trailer Extins Pentru Filmul Sci-Fi Looper

Noul trailer internaţional extins pentru filmul sci-fi Looper, aduce cadre nemaivăzute până acum şi multă interacţiune între Bruce Willis şi Joseph Gordon-Levitt.
Pentru cei ce încă nu ştiau, Bruce Willis joacă în noul film SF scris şi regizat de talentatul regizor şi scenarist Rian Johnson, care l-a distribuit în rolul principal pe Joseph Gordon-Levitt ce face un rol excelent într-un film cu o premisă excelentă.

Aşa cum am mai precizat şi anterior, faptul că Joseph Gordon-Levitt joacă rolul unui asasin plătit ce călătoreşte în timp pentru a duce la bun sfârşit contractele unor gangsteri din viitor şi care se va întâlni cu el însuşi într-o versiune mai în vârsta, sună fantastic de interesant.
Thrillerul futurist are loc într-o lume în care există o modalitate de a călători în timp, dar că această tehnologie este folosită pe piaţa neagră.
Atunci când un gangster sau un şef al mafiei vrea să omoare pe cineva, trimite datele ţintei prin intermediul unei maşini a timpului cu 30 de ani în trecut, unde un criminal plătit interpretat de Joseph Gordon-Levitt, face toată treaba murdară.

Lucrurile merg fără probleme şi Joe (Joseph Gordon-Levitt) duce o viaţa fără probleme, bani destui şi mult confort, asta până când viitorul Joe (Bruce Willis) este trimis în trecut pentru a fi ucis.
Filmul Looper este noul film al uimitorului scenarist şi regizor Rian Johnson (Brick, The Brothers Bloom), aceasta fiind prima încercare a regizorului de a face un film science fiction ce are în distribuţie staruri ca Joseph Gordon-Levitt, Bruce Willis, Emily Blunt, Paul Dano şi Jeff Daniels.
În timp ce trailerul anterior părea doar că ne tachinează cu acţiunea filmului, iată că noul trailer internaţional pentru Looper, întroduce un caracter nou, violent, pe care nu l-am mai văzut până acum, cunoscut ca şi „Rainmaker”, jucat strălucitor de Garret Dillahunt (Deadwood).

Rian Johnson pare că a găsit soluţia pentru a realiza un film SF de acţiune intens, care rămâne unul dintre cele mai anticipate filme ale anului.
Filmul sci-fi Looper scris şi regizat de Rian Johnson, produs de Ram Bergman şi James D. Stern va ajunge pe marile ecrane începând cu data de 28 Septembrie 2012.

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.