Recenzie Prometheus

Recenzie Prometheus

Am să încep prin a le declara celor care trăiesc cu impresia că filmul sci-fi Prometheus este vreo continuare a filmului Alien, că se înşeală amarnic. Dacă doar vreţi un alt film ce să semene leit cu celebrul Alien, plecaţi din start greşit. Comparaţia cu Alien e greşit adusă în contextul noului film al lui Ridely Scott, iar subiectul trece aproape paralel pe lângă esenţa francizei Alien. Dacă în principiu speri să vezi vreo creatură xenomorfă asemănătoare cu cele din filmul lui Ridely Scott din 1979, te anunţ că vei fi dezamăgit în totalitate.
În schimb vei putea vedea un film făcut cu măiestrie, cu subtilităţi pe care trebuie să le „rumegi” de mai multe ori şi legături „subţiri” cu multe filme sci-fi anterioare, dar într-un final, vei vedea nişte creaturi de diferite forme, ce aduc mai mult a originile unui experiment eşuat, creaturi ce se dezvoltă de-a lungul filmului, în probabil ceea ce mai târziu va deveni creatura xenomorfă pe care o ştim cu toţii.
Trebuie să precizezproiectul Prometheus, este în dezvoltare de mulţi ani, fiind conceput de la început ca o trilogie, astfel încât trebuie să vedeţi totul la o scară mai largă.
Recenzie Prometheus
Prometheus nu este altceva decât un film fantastic de bun, un film Science Fiction ce aduce pe marele ecrane o peliculă realizată extrem de bine de către un maestru al genului, nimeni altul decât Ridley Scott. Întoarcerea regizorului la genul pe care îl îndrăgeşte şi care l-a consacrat acum aproape 30 de ani, va deveni în timp fără drept de apel, un film clasic sci-fi, ce va fi apreciat atât de iubitorii acestui gen de filme cât şi de cei care iubesc teoriile cu privire la originea umanităţii şi asteaptă răspuns la întrebarea supremă „cine ne-a creat pe noi” şi spre ce ne îndreptăm ca civilizaţie. Pe lângă faptul că Prometheus este o dramă epică plină de aventură şi explorare a necunoscutului, filmul vine cu o serie de efecte speciale ce uneori te lasă cu gura căscată, având parte de cadre excepţionale ce se îmbină perfect cu atmosfera filmului ce parcă este un elogiu adus mai multor filme iconice ale genului science fiction. Prin prisma primelor imagini subtile de la bordul navei, ce se numeşte sugestiv Prometheus, regizorul îi aduce un omagiu regretatului Stanley Kubrick şi capodoperei sale 2001: A Space Odyssey, apelând la aceeaşi linişte apăsătoare şi muzică clasică sobră, pentru cadrele în care încearcă să scoată în evidenţă relaţia rece dintre maşină (android) şi om. Acelaşi ton sumbru îl foloseşte şi Ridley Scott în filmul său, încercând să scoată în evidenţă răceală călătoriilor spaţiale şi sentimentul inuman pe care acestea le emană, atunci când pelicula îl prezintă pe androidul David, cel ce este responsabil cu zborul programat al navei spaţiale Prometheus, până la destinaţia finală, unde va avea grijă ca echipajul să fie corect trezit din criogenie.
Recenzie Prometheus

Pe lângă subtilităţile dialogurilor de la începutul filmului, despre descoperirile arheologice găsite în diferite zone ale globului pământesc ce indică pământeni antici ce se inchină unor fiinte gigant, descoperiri facute de doi cercetători pasionaţi, Elizabeth Shaw (Noomi Rapace) si Charlie Holloway (Logan Marshall-Green) scenariul mai oferă şi unele legături cu teoria evoluţiei rasei umane, atunci când la începutul filmului vedem o creatură umanoidă (un space jockey fara costumul biomecanic) ce este abandonată pe o planetă misterioasă (terra?) şi în urma asimilări unei substanţe ciudate, se descompune până la nivel molecular, devenind o sursă de viaţa pentru organismele primitive ce se află în apă. De aici şi până la speculaţia că viaţa pe pământ ar fi apărut în urma acestui bum molecular ce a făcut posibilă explozia de micro organisme pe planeta noastră, este doar un pas mic. Cu ajutorul ADN-ului fiinţei extraterestre, ce efectiv s-a dizolvat în apă, micro organismele moleculare au evoluat, ajungând în principiu ceea ce suntem noi astăzi. Folosindu-se de aceste speculaţii vechi, regizorul ne prezintă căutarea asiduă a doi cercetători ce primesc finanţare din partea unui mare magnat, pentru a descoperi mesajele ascunse din peşterile antice ale pământului. Atunci când cei doi descoperă că de fapt aceste fresce antice formează o hartă stelară ce indică un singur punct de origine, o expediţie finanţată cu triliarde de dolari de către mega-corporaţia Weyland, se deplasează la bază singurului punct indicat de cercetările arheologice, luna unei planete îndepărtate ce se află la mii de ani lumină într-o galaxie ce are un soare asemănător cu al nostru. Planeta în cauză are condiţii propice de menţinere a vieţii şi devine ţinta expediţiei ce este transportată în spaţiu de o minune tehnologică construită de aceeaşi companie Weyland, ce este deţinută de magnatul Peter Weyland, un vizionar om de afaceri ce doreşte să afle secretele umanităţii şi în final, să înşele moartea prin a deveni nemuritor.

Recenzie Prometheus
Discursul pe care Peter Weyland (Guy Pearce) îl ţine printr-o teleconferinţă holografică cu echipajul navei Prometheus, este unul edificator şi dacă îi veţi acorda destulă atenţie, veţi înţelege cât de importante sunt cuvintele spuse de acesta în contextul filmului. Nu aş vrea să vă dezvălui prea mult din acţiunea filmului sau *din secretele pe care în mod normal al trebui să le dezlegaţi din dialogurile personajelor principale de-a lungul filmului, dar aş vrea să vă avertizez că Prometheus este un film cu teorii ce sunt plasate subtil în combinaţia excelentă dintre dialoguri şi imagini extraordinar plasate, subtilităţi ce odată înţelese vor mări percepţia despre misterele filmului. Prometheus aduce pe marile ecrane un film sci-fi ce îmbină mai multe stiluri cinematografice la un loc, de la cadre specifice regizorului Ridely Scott până la subtilităţile din dialogurile create de Jon Spaihts şi Damon Lindelof ce fac referire la unele speculaţii despre originile umanităţii, ce devin realitate, atunci când echipajul de exploratori găsesc baza unor structuri asemănătoare cu cele de pe pământ, ajungând să descopere forme de viaţa ciudate ce le complică expediţia imediat ce aceştia încep explorarea planetei indicate de descoperirile arheologice de pe pământ.

Recenzie Prometheus
Pe planeta nou descoperită, echipajul găseşte un supravieţuitor al unei civilizaţii vechi ce seamănă izbitor cu un om, fiinţe ce controlează elemente foarte periculoase, inclusiv diverse forme biologice şi biomecanice, care devin în câteva minute ostile pentru toate formele de viaţă întâlnite. Drama echipajului de pe Prometheus este amplificată de complicaţiile provocate de androidul David (Michael Fassbender) ce este, după cum era de aşteptat, interesat de fiinţele supreme ale căror ADN este identic cu al nostru. În ciuda faptului că filmul are şi o mică fărâmă de peliculă ce se vrea horror şi că regizorul încearcă într-o oarecare măsură să re-creeze atmosfera originală din primul său film Alien, Prometheus rămâne un film de sine stătător şi aduce în faţa spectatorului, o aventură ce începe destul de liniştit, continuând cu complicaţii neliniştitoare, ce fac rapid legătura cu fiinţele misterioase care faceau experimente biologice si despre care se presupune că ar fi creatori rasei umane.

 

Recenzie Prometheus
Lăsând loc pentru o continuare, filmul lui Ridley Scott trebuie tratat ca atare, un film sci-fi realizat minunat, ce încearcă să combine mai multe teorii despre origninea vietii pe pământ şi aduce în prim plan existenta unor creaturii tehnologic dezvoltate, asa numiti space jockey, de la care a început toată aventura acum aproximativ 30 de ani. Dacă vrei să vezi un film science fiction excelent şi dacă îţi plac subtilităţile din dialoguri ce fac referiri la istoria umanitatii, cu influenţe din mitologia antica ce spune ca provocarea zeilor nu e deloc o idee bună., atunci Prometheus este filmul pe care vrei să îl vezi neapărat.

Poster Prometheus
* Am adunat o serie de informaţii despre subiectul filmului, despre anumite secvenţe pe care uni dintre voi nu le-au înţeles pe deplin, şi dacă vrei să fi surprins de creativitatea scenariului şi a secretelor ce le ascunde acest film, te sfătuim să nu citeşti mai departe! Dacă ai chef de răspunsuri bazate pe speculaţii şi dezvăluiri despre filmul Prometheus, te incurajam sa citeşti mai departe: *Cum este acest film legat de filmul lui Ridley Scott Alien şi restul francizei? Pe scurt, filmul este stabilit în acelaşi univers fictiv al lui Ridley Scott şi împărtăşeşte evenimente cu acea realitate, dar nu e foarte legat de restul de francizei originale şi definitiv nu se referă la Aliens vs Predator. Au existat discuţii despre un film Alien începând de acum cinci ani, alternând cu contribuţii venite de la James Cameron şi Ridley Scott. De fapt, Scott a fost angajat să regizeze un sequel sau prequel Alien cu aproximativ zece ani în urmă, dar proiectului a rămas pe tuşă atunci când studioul a optat pentru filmele Alien Vs Predator. După rezultatele dezamăgitoare de la box-office ale filmului Aliens vs Predator: Requiem, studioul a pus în raft franciza AvP, pentru a reveni la planul original. Filmul a fost iniţial proiectat ca un prequel ce ar fi trebuit să acopere originile companiei Weyland-Yutani. Când proiectul a fost iniţial aprobat, a fost văzut ca două filme separate, plasate cronologic înainte de primul film Alien, scrise de Jon Spaihts şi regizate de Carl Erik Rinsc cu Scott ca producător. Cu toate acestea, cei de la Fox l-au vrut pe Ridley Scott în scaunul regizorului atât de mult încât oficialii au acceptat în cele din urmă, cu condiţia ca scenariul să fie refăcut pentru a reflecta conceptele pe care Ridley Scott dorea să le exploreze. *Au evenimentele din acest film loc pe LV-426, planeta din filmul Alien din 1979 şi Aliens din 1986? Nu, în Prometheus, evenimentele au loc pe LV-223, care este o planetă lună similară, dar care are condiţii mai bune pentru susţinerea vieţii decât LV-426 înainte ca aceasta să fi fost terraformată. *De ce moare primul extraterestru prezentat la începutul filmului? Se poate presupune că extraterestrul sau creatura SpaceJockey de la începutul filmului ar fi un cercetător rezident pe Pământ, şi că el a băut lichidul pe care David îl descoperă mai târziu, atunci când spune că, „lucruri mari au începuturi mici”. Se presupune că acest lichid dematerializează ADN-ul, care în cele din urmă, combinat cu apa de pe pămant dă naştere la toate fiinţele vii, inclusiv omul. De ce ciudatele creaturi nu au extras ADN-ul din celule stem, rămâne deocamdată un mister sau o scăpare a scenariului, dar o teorie ar fi că împreună cu mitologia din spatele titlului, fiinţa  ce moare la începutul filmului, ar fi furat tehnologia de creere a armei biologice observate pe planeta LV-223, pentru a crea o viaţă nouă în loc de a o distruge. Se poate presupune că acest disident singuratic a fost descoperit de nava spaţială ce zbura deasupra capului său la începutul filmului şi comite o sinucidere. *În filmul Alien, a fost recepţionat un semnal SOS criptat de pe planeta LV-426, care mai târziu s-a dovedit a fi un avertisment. Este acel semnal acelaşi avertisment pe care Elisabeth Shaw îl lasă pe LV-223, la finalul filmului Prometheus? Unele speculaţii spun că mesajul de avertizare decriptat de Ripley în Alien (1979) se presupune a fi lansat iniţial de către oameni, folosind un cod de criptare cunoscut doar de dispozitivele electronice ce poartă marca Weyland Corp. Din moment ce am auzit la finalul lui PrometheusDr. Elisabeth Shaw, înregistrează un mesaj de avertizare înainte de a părăsi planeta, putem presupune că a lăsat o baliză pe planeta LV-223 folosind echipamente Weyland Corp pentru a avertiza orice formă de viaţa se află prin apropiere. Având în vedere că următoarea destinaţie a Doctoriţei Shaw este necunoscută, s-ar putea ca în călătoria ei viitoare să viziteze şi alte planete unde să lase un avertisment similar, probabil descoperind şi alte nave spaţiale extraterestre  abandonate, inclusiv pe cea de pe planeta LV-426 văzută în filmul original Alien.

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.