JJ Abrams Face O Colaborare Impresionantă Pentru Un Viitor Film Sci-Fi Intitulat Collider

O colaborare fără precedent a fost stabilită astăzi de către cei de la Paramount, una care din punct de vedere creativ, va aduce pe ecrane, un nou film science fiction intitulat Collider.

Paramount a pecetluit astăzi o colaborare unică şi impresionantă, cu regizorul Edgar Wright (Shaun of the Dead), scenaristul Mark Protosevich (I Am Legend) şi J.J. Abrams, prin intermediul casei sale de producţie, Bad Robot, ce şi-au dat acordul pentru a începe munca la un proiect original sci-fi intitulat Collider.
Deşi detaliile despre noul scenariu nu au fost încă date publicităţii, se pare că este vorba despre o producţie science fiction ce va fi ecranizată după o idee proprie a regizorului Wright, care va colabora la realizarea scenariului şi va semna regia viitorului film.

Desigur, implicarea lui Abrams este una benefică, mai ales că din câte se pare, regizorul lui Star Trek va fi pe lista producătorilor executivi ale viitoarei producţii.
Momentan J.J. Abrams este prin în filmările pentru sequelul neintitulat Star Trek 2, dar cu perspectiva că această producţia va termina în curând filmările, suntem siguri că vom auzi noutăţi despre filmul sci-fi Collider în curând.
Edgar Wright este deja angajat în proiecte noi, printre care o comedie SF intitulată The World’s End, cu Nick Frost şi Simon Pegg, dar şi recent anunţatul Ant-Man.

Scenaristul Mark Protosevich mai lucrează la adaptarea jocului video Mass Efect, dar şi Jurassic Park 4, ce s-a anunţat deja pentru anul 2014.
Deocamdată, nimeni nu ştie absolut nimic despre acest proiect super secret, dar provenind din mintea lui Edgar Wright, putem presupune că este o poveste complicată cu multe întorsături.

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.