Primul Teaser Trailer Pentru Filmul Sci-Fi After Earth Cu Will Şi Jaden Smith

Primul teaser trailer pentru filmul SF, After Earth, regizat de M.Night Shyamalan, încearcă să ne introducă în complexitatea complotului ce are loc la o mie de ani după ce omenirea a părăsit Pământul.

M. Night Shyamalan a anunţat la începutul anului trecut că pregăteşte un film SF pentru Jaden Smith, ce îl va avea ca şi co-star pe tatăl său, Will Smith.
Speculaţii privind acest proiect, ce provine din mintea lui Will Smith, au tot ieşit în atenţie de atunci încoace.
Chiar şi când cei de la Sony Pictures au lansat oficial un comunicat de presă ce se referea la filmul lui M. Night Shyamalan ca fiind un SF de aventură, zvonurile nu au încetat, deşi unele voci ale maselor, au fost şi încă sunt foarte suspicioase în ceea ce priveşte implicarea regizorului într-un asemenea proiect, fie el şi science fiction.
Pentru cei nefamiliarizaţi cu subiectul filmului, aflaţi că este vorba despre un tată (Will Smith) şi fiul său (Jaden Smith), care suferă un accident cu o navă spaţială, ce se prăbuşeşte pe Pământ, la 1000 de ani după ce planeta a fost abandonată de către omenire.
Odată ajunşi acolo, fiul, numit Kitai Raige, trebuie să îl ajute pe tatăl său rănit, Cypher Raige.

Toţi cei ce au participat la panoul filmului After Earth de la conventia Comic-Con de anul acesta, au rămas impresionaţi de nivelul detaliilor pe care scenaristul Gary Whitta (Book Of Eli) şi echipa de producţie l-au conceput pentru acest film sci-fi.
Un teaser trailer viral a ajuns online, care nu arată imagini din film, dar care ne explică modul în care familia Raiges a ajuns una din cele mai influente familii din istoria omeniri, începând 1908 încoace.
Această istorie alternativă este prezentată prin intermediul unei cronologii Facebook, care aparent nu va evolua în următorii 50 de ani.

Totuşi, pentru a înţelege mai bine conceptul filmului, trebuie să intrăm în anumite detalii şi să precizăm că în filmul sci-fi After Earth, acţiunea are loc la o mie de ani după nişte evenimente cataclismice ce au forţat omenirea să fugă de pe Terra.
Nova Prime a devenit noua casă a rasei umane.
Legendarul general Raige Cypher (Will Smith), se reîntoarce la familie după o îndelungată misiune, gata să fie un tată pentru fiul său de 13 ani, Kitai (Jaden Smith).
Atunci când o furtună de asteroizi provoacă un accident navei cu care aceştia călătoresc, ei ajung izolaţi pe un Pământ ce a devenit în timp un teritoriu necunoscut şi periculos.
În timp ce tatăl său zace între viaţă şi moarte în cabina de pilotaj, Kitai trebuie să exploreze şi să se descurce pe terenul ostil de pe Terra, pentru a recupera o baliză de salvare, ce rămâne singura lor şansă de scăpare.
Toată viaţa lui, Kitai şi-a dorit să devină un soldat curajos ca şi tatăl său.
Din câte se pare aceasta este şansă lui.
Cu tot cu aceste expicatii extinse, încă nu suntem siguri pe deplin că regizorul M. Night Shyamalan este persoana potrivită pentru un asemenea film SF, dar în ciuda unor controverse despre acest aspect, ce se dezvoltă în unele comunităţii online, ar trebui să aşteptăm să vedem primele imagini reale din filmul After Earth, probabil măcar din primul trailer, pentru a judeca singuri dacă filmul va merita atenţia noastră, sau nu.

Producţia sci-fi After Earth cu Will Smith, Jaden Smith, cu un scenariu conceput de Stephen Gaghan şi Gary Whitta, mai are în distribuţie actori ca Isabelle Fuhrman, Zoë Kravitz, Kristofer Hivju, David Denman, Lincoln Lewis, Jaden Martin, Sophie Okonedo şi este programat să ajungă în cinematografe începând cu data de 7 Iunie 2013.

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.