Dr. Dre Şi Cei De La FX Dezvoltă Un Serial Despre Dramele Din Industia Muzicală

Mogulul muzici hip-hop şi afaceristul Dr. Dre a înmânat un scenariu celor de la reţeaua de cablu FX pentru un episod pilot despre un potenţial serial ce va avea subiectul principal controversele din lumea muzicii hip-hop şi lupta pentru supremaţie.

Detaliile sunt în prezent limitate, dar potrivit celor de la THR, serialul ar fi un show de o oră, o dramă stabilită în zilele noastre ce nu tratează doar secretele din industria muzicală, ci şi afacerile dubioase şi unele crime.
Scenaristul Sidney Quashi este creditat cu scenariul episodului pilot, dar şi ca creator şi producător executiv al serialului, împreună cu Dr.Dre.
Daniel Schnider este coproducător executiv, împreună cu Brad Bertner.
Acordul implică compania lui Dr. Dre, Crucial Films şi Crucial TV, care a fost iniţial lansată în 2007 împreună cu cei de la New Line Cinema şi se află în prezent sub aripa celor de la Warner Bros.
Având proiectul încă în dezvoltarea timpurie, nu există nici un ştire cu privire la distribuţia serialului, dar cu implicarea unui nume ca Dr.Dre, ne aşteptam ca alte superstaruri hip-hop să îşi facă apariţia, măcar pentru episodul pilot.

Născut Andre Romelle Young, versatilul Dr. Dre a ţinut prima pagină a mass-mediei timp de mai mulţi ani, având proiecte extrem de profitabile în industria muzicală şi tehnologică, inclusiv casa lui de discuri Aftermath Entertainment, care a fost fondată de Dr. Dre în 1996.
Vitrina casei de discuri Aftermath are în palmares mulţi artişti populari şi profitabili, cum ar fi protejatul lui Dre, Eminem, 50 Cent şi mai nou descoperirea lui Kendrick Lamar.
Ca şi ultimă „ispravă”, Dr. Dre a ţinut recent prima pagină a ziarelor când rapperul de hip- hop a sărit peste regulile stricte de marketing de la Olimpiadă şi a acordat căşti marca proprie Beats By Dre pentru sportivi a peste 20 de naţiuni.

Normele de marketing de la Olimpiadă sunt concepute pentru a preveni o ambuscadă de produse de marketing, sau expunerea publicităţii gratuite a sponsorilor pe spatele tricourilor la jocurile olimpice.
Din câte se pare, vineri oficiali de la Olimpiadă au decis că cadoul generos venit din partea lui Dr. Dre nu a încălcat nicio regulă de marketing.
Purtătorul de cuvânt al Comitetului Internaţional Al Jocurilor Olimpice, Mark Adams, a spus că oficialii Jocurile Olimpice sunt conştienţi de generozitatea lui Dr. Dre pentru sportivii internaţionali, dar a subliniat că acceptarea acestui cadou a fost decizia fiecărei echipe olimpice în parte.

Printre ultimele găselniţe făcute de raperul Dre a fost şi ieşirea lui cu un scuter pe străzile din Saint-Tropez pe 4 Iulie, unde gangsterul a respectat regulile de circulaţie şi a purtat o cască albă, strălucitoare.
Voi urmări cu interes dezvoltarea acestui serial şi voi încerca să aduc noutăţi despre Dr.Dre şi noul serial de pe FX.

Simona

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.