STAR WARS CLONE WARS Sezonul 5 Are Un Trailer Nou Extins Plin De Acţiune Grandioasă

Serialul animat Star Wars The Clone Wars, ne uimeşte cu acţiunea alertă şi complexitatea subiectelor pe care le pregăteşte pentru următorul sezon, ce aduce astăzi cu un nou trailer extins fantastic.
Marele semn de întrebare cu care toţi am rămas în minte după finalul sezonului trecut Star Wars: The Clone Wars, a fost excepţionala şi într-un fel ciudata reînviere a lui Darth Maul.

Ei bine, în acest weekend, fani ce se aflau la evenimentul Star Wars Celebration VI în Orlando, au fost trataţi cu dezvăluiri despre o parte din dileme lăsate de sezonul 4, printr-un un nou trailer epic pentru Sezon 5, care arată ce se întâmplă atunci când Darth Maul şi aliaţii săi Mandalorieni, dezlănţuie un război brutal ce se extinde în toată galaxia.
-„Aş spune că acestea sunt cele mai provocatoare episoade pe care le-am făcut” a declarat regizorul Dave Filoni celor de la EW de curând, despre noul sezon ce îşi va face debutul pe Cartoon Network, Sâmbătă 29 Septembrie.
-„Credeţi că aţi văzut tot în ultimele patru sezoane? Sezonul 5 aduce mai multă acţiune decât orice alt produs care l-am făcut până acum şi este dedicat în totalitate fanilor loiali universului Star Wars.” a mai spus regizorul.

Debutul exclusiv on-line a trailerului de trei minute şi jumătate, este o adevărată bombă cu plasmă cosmică, oferind secvenţe nu doar cu Darth Maul şi fratele său Savage Opress, ci şi întoarcerea liderului grupări Mandaloriene Death Watch: Pre Vizsla, interpretat de regizorul Jon Favreau, dar şi a nemiloasei Asajj Ventress, precum şi primele cadre exclsive cu înfiorătorul Darth Sidious, ce poartă două săbii laser.
E ca şi cum legiunile de fani Star Wars au strigat de bucurie, apoi au fost reduşi la tăcere brusc, cuprinşi de teamă.
Serialul Star Wars Clone Wars a ajuns un serial foarte influent pentru fanii tineri, adulţi şi mai în vârsta, combinând uneltirile politice ale trilogiei continuărilor cu acţiunea şi umorul Trilogiei Originale Star Wars.
Dar cu toate astea, Sezonul 5 Clone Wars pare să aducă serialul la un nivel cu totul nou.
După învierea lui Darth Maul la finalul sezonului patru, toată lumea s-a întrebat ce plănuieşte cu adevărat fostul Sith.

Am crede că el încearcă să-şi ia locul cuvenit alături de Darth Sidious.
Sau are resentimente că Maestrul Sith l-au abandonat în favoarea Contelui Dooku după ce a fost tăiat în jumătate?
Din câte se pare, Darth Maul nu aderează la rebeliunea Separatiştilor în lupta lor împotriva Republicii şi a Cavalerilor Jedi, dar intenţionează să devină o tertă parte în conflictul galactic.
Şi pentru a face acest lucru, el va avea nevoie de nişte aliaţi puternici: crudul Pre Vizsla şi gruparea Mandaloriană Death Watch, cei care au fost şi ei trădaţi şi abandonaţi de Lordul Sith, atunci când au încercat să revendice planeta Mandalore.
Din câte ne arată noul trailer, a venit vremea urii în republică, vremea în care cavaleri Jedi încep să piardă din popularitate şi vedem din trailer, cum un caracter nou spune că Jedi nu mai sunt aceeaşi gardieni ai păcii şi justiţiei ce erau odată, arătându-ne cum se formează un protest de ocupare a Templului Jedi chiar în inima capitalei Coruscant.
Noul trailer extins, ne-o arată pentru prima dată pe lidera rebelilor Onderon, Steela, care se luptă pentru independenta planetei sale de sub ocupaţia Separatiştilor şi cine ştie, poate şi pentru Republică.
Zvonuri neconfirmate sugerează că această poveste poate duce la unele elemente ale formării Alianţei Rebelilor de mai târziu.
Printre atâtea surprize ce ne aşteaptă în Sezonul 5, vedem şi o figură misterioasă mascată şi înarmata cu două săbii laser purpurii, numai pentru a afla la sfârşit că este de fapt, Ventress Asajj.

Vom avea parte de mult mai mulţi vânători de recompense şi personaje negative ciudate, mai ales că în conformitate cu declaraţiile regizorului Filoni, echipa de creaţie a serialului Star Wars Clone Wars, s-a coordonat cu designerii din spatele viitorului joc video LucasArts: Star Wars 1313, în care este vorba despre lumea interlopă a galaxiei din Star Wars.
Echipa de animaţie de la Lucasfilm recunoaşte că serialul Clone Wars este urmărit de persoane de toate vârstele.
Cei mai tineri spectatori al showului sunt mari fani ai poveşti ce îi implică pe R2-D2 şi evident, C-3P0.
Se pare că aceştia nu vor fi dezamăgiţi nici în acest sezon.
C-3PO este dispărut, dar R2-D2 va fi însărcinat cu o misiune îndrăzneaţă: împreună cu alţi roboţi, trebuie să se înfiltreze pe o navă de comandă separatistă pentru a fura o matrice criptată.
Bonusul acestui trailer, este cumva sentimentul că tehnologia prezentă în serial se apropie de Mark II, lucru ce ne demonstrează că Clone Wars este mai aproape de Revenge Of The Sith decât de precedentul Attack Of The Clones.
Sezonul 5 va introduce pentru prima dat grandioasa Armată a Republicii ce este dotată cu tehnologie Mark II, inclusiv noile căşti de protecţie modernizate ale clonelor şi exclusiv pentru prima dată în serial, interceptoarele Eta-2 Actis Class, pe care le vedem la începutul Episodului III.

Ca şi fan cu depline cunoştinţe despre acest univers dezvoltat de George Lucas, ţin să vă spun că serialul riscă să devină unul din cele mai originale produse din universul Star Wars, ajungând la un punct în care stârneşte curiozitatea tuturor fanilor, indiferent de vârsta, iar Sezonul 5 promite că va fi unul din cele mai interesante şi pline de acţiune sezoane de până acum.
Silviu

Un comentariu

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.