Arnold Schwarzenegger În Primul Trailer Şi Poster Oficial Pentru Filmul THE LAST STAND

Primul trailer oficial pentru The Last Stand filmul de acţiune în care Schwarzenegger deţine rolul principal, îl prezintă pe actor în rolul unui şerif ieşit la pensie, dar care e gata de acţiune.

Producţia The Last Stand are o premisă destul de drăguţa pentru un thriller de acţiune, dar pare să evidenţieze faptul că Arnold Schwarzenegger a fost distribuit într-un rol nepotrivit pentru statura sa.
Atunci când un tip ca Arnold, cu un accent austriac şi o voce inconfudabilă este distribuit într-un rol de şerif dintr-un oraş destul de mic, ceva parcă nu se potriveşte.
Poate că e doar impresia mea şi în contextul filmului, Arnold va aduce cu el farmecul filmelor de acţiune din trecut, cu umorul său sec şi replicile sale scurte.
Totuşi, îmi place cu adevărat acţiunea prezentată în acest prim trailer pentru The Last Stand, acţiune ce este în totalitate meritul regizorului Kim Jee-Woon.

Este o gură de aer proaspăt, fără prea multe cadre ce tremură în timpul fazelor principale de acţiune, un procedeu cu care ne-au obişnuit în ultima vreme, mai toţi regizorii.
Veţi putea să îl vedeţi pe Arnold Schwarzenegger în The Expendables 2, cu un rol mai extins decât în primul film, dar dacă vreţi un film în care să deţină rolul principal va trebui să aşteptaţi până în Ianuarie 2013, atunci când The Last Stand va ajunge în cinematografele din întreaga lume.
Deocamdată, trebuie să ne mulţumim cu primul poster oficial şi trailerul ce ne prezintă puţin din complotul şi acţiunea producţiei regizată de Ji-Woon Kim.
Filmul The Last Stand spune povestea lui Ray Owens (Arnold Schwarzenegger) un şerif mai în vârsta ce a devenit o ruşine pentru forţele poliţieneşti şi care a renunţat la cariera din Poliţia Los Angeles, exilându-se într-un oraş de frontieră mexican numit Sommerton Junction, din cauza sentimentului de vinovăţie pentru că a stricat o operaţiune a poliţiei ce a l-a lăsat pe partenerul său cu un handicap permanent.

O nouă şansă i se oferă lui Ray, atunci când Cortez (Eduardo Noriega), cel mai căutat şi faimos lider al traficanţilor de droguri mexicani, reuşeşte să evadeze în mod spectaculos dintr-un convoi de deţinuţi escortat de agenţi FBI şi care se îndreaptă spre localitatea Sommerton Junction cu scopul de a se refugia în Mexic şi a scăpa de rigorile legii, având asupra lui 400 milioane de dolari şi gonind spre frontieră cu o viteză de 200 mile pe oră, într-o maşină sport Gumpert Apollo ce i-a fost pusă la dispoziţie de subalterni.

The Last Stand, mai are în distribuţie nume ca Johnny Knoxville, Forest Whitaker, Eduardo Noriega, Rodrigo Santoro, Jaimie Alexander, Peter Stormare, Genesis Rodriguez, Zach Gilford şi ajunge în cinematografe din 18 Ianuarie 2013.
Simona

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.