Adewale Akinnuoye-Agbaje Este Algrim The Strong În Thor 2 The Dark World

Adewale Akinnuoye-Agbaje este personajul negativ Kurse, un fost războinic Elf, in continuarea filmului Thor ce are titlul oficial The Dark World.

Ziua de ieri a adus confirmarea că Kat Dennings se va întoarce în rolul Darcy în continuarea celor de la Marvel, Thor: The Dark World, iar astăzi aflăm că Adewale Akinnuoye-Agbaje se alătură distribuţiei celui de al doilea film Thor, în rolul unui fost războinic Elf ce se numea Algrim The Strong, şi care devine Kurse, principalul personaj negativ din Thor 2.
Algrim The Strong a fost introdus pentru prima dată în numărul 347 al revistei de benzi desenate Thor, fiind unul din cei mai puternici elfi întunecaţi din tărâmul cosmic Svartalfheim.
Acesta suferă leziuni groaznice după ce Malekith cel Blestemat, conducătorul elfilor întunecaţi interpretat de Christopher Eccleston, îl trădează în timpul unei lupte cu Thor şi reapare ca şi Kurse, un războinic puternic, cu o armură vrăjită ce a fuzionat cu pielea lui şi care a devenit chiar mai puternic decât Zeul Tunetului, Thor.
Kurse îl acuză în cele din urmă pe Thor pentru condiţia lui specială, în timp ce suferă de o amnezie adusă de rănile multiple.
Agbaje a semnat deja un contract pentru continuarea Thor, dar deocamdată nu se face nici o referire la modului în care personajul Algrim-Kurse se va potrivi în cadrul procedurii narative.

O posibilitate vehiculată de către fani, este cea a confruntări dintre Algrim şi Thor, ce are loc pe tărâmul de foc, Muspelheim, care se zvoneşte a fi printre tărâmurile cosmice ce vor apărea în Thor 2.
În plus, este posibil ca punctul culminant al filmului, să ne aducă o luptă între Thor şi Kurse chiar pe Pământ, în conformitate cu continuitatea benzilor desenate.
Agbaje este un actor adulat de fani, datorită rolurilor sale din seriale TV ca Lost şi Oz, împreună cu apariţii în filme precum The Mummy Returns, The Bourne Identity, GI Joe: The Rise of Cobra şi The Thing.
Adewale Akinnuoye-Agbaje mai deţine momentan şi rolul unui personaj negativ din următorul film a lui Sylvester Stallone, Bullet To The Head.
Actorul vizat iniţial pentru personajul negativ din Thor 2 a fost Mads Mikkelsen, care a trebuit să renunţe la rol datorită obligaţiilor legate de serialul TV Hannibal, în care joacă rolul principal.
Cei mai mulţi dintre membrii distribuţiei originale din Thor se vor întoarce pentru această continuare, inclusiv Natalie Portman, Anthony Hopkins, Tom Hiddleston, Stellan Skarsgård, Rene Russo, Jaimie Alexander, Ray Stevenson, Tadanobu Asano şi Chris Hemsworth.
Zachary Levi îl va lua locul lui Josh Dallas în rolul Fandral, în timp ce Alice Krige este angajată pentru un rol minor speculat a fi Alflyse, Regina Elfilor Întunecaţi din Svartalfheim.

Thor 2 The Dark World, preia acţiunea filmului după ce Loki (Tom Hiddleston) este transportat în Asgard, unde va fi judecat pentru crimele sale împotriva oamenilor de pe Pământ, acţiune ce s-a petrecut în filmul The Avengers.
Între timp schemele lui Malekith cel Blestemat implică preluarea controlului camerei unde se află închisă Casket Of Ancient Winters, adică armă Giganţilor De Gheaţă din primul film, care rămâne bine păzita, din ordinul lui Odin (Anthony Hopkins), după încercarea lui Loki de a distruge Jotunheim.

Această cameră găzduieşte, de asemenea un alt obiect preţios, intitulat Infinity Gauntlet, o armă căutata de Thanos, cel care ar trebui să lege povestea din Thor 2 cu evenimentele din viitorul film Marvel, Guardians Of The Galaxy, înainte de adunarea principală a super eroilor din The Avengers 2.
Thor: The Dark World va ajunge în cinematografe doar în 8 Noiembrie 2013.
Silviu

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.