Primul Promo Pentru Serialul TRANSPORTER Cu Chris Vance În Rolul Principal

Vezi primul trailer pentru controversatul serial ce este inspirat de franciza Transporter, pe care a făcut-o faimoasă Jason Statham.

Jason Statham a deţinut rolul principal în franciza Transporter pentru marele ecran, dar el e pe cale să predea cheile pentru adaptarea filmului pe micul ecran, lui Chris Vance.
Vă spuneam despre serialul Transporter, încă de anul trecut, atunci când toate ştirile indicau că acest serial va ajunge pe micile ecrane sub egida Europa Corp, compania de producţie a lui Luc Besson.
Unii şi-l amintesc pe Chris Vance din Prison Break, alţii din Dexter, dar mai important e că el deţine rolul principal în noul serialul Transporter, el fiind chiar un veteran al producţiilor pentru micul ecran.

Actorul îl va interpreta pe Frank Martin, un fost agent special, ce a devenit între timp un şofer responsabil cu livrarea pachetelor speciale de orice natură şi cu alte cuvinte, un Jason Statham pe micul ecran.
În timp ce Statham a făcut rolul celebru în film şi premisa serialului sună destul de bine în principiu, întrebarea este dacă fără Statham va fi de ajuns pentru ca serialul să aibă succesul scontat?
În timp ce trailerul sugerează că miza serialului este acţiunea, puţin romantism amestecat cu complicaţii de scenariu, îmi va lua ceva timp să mă obişnuiesc cu Vance în rolul Frank Martin.

Serialul în sine, pare să includă cadre destul de „fresh”, cu o gaşcă de femei „hot” în roluri principale, o distribuţie ce o include şi pe actriţa maghiară, Andrea Osvart.
Ea joacă rolul unui fost agent CIA, care organizează misiunile lui Martin.
În plus, noul serial dispune de revenirea lui Francois Berleand în rolul Inspectorului Tarconi din filmele Transporter.
Deşi serialul TV nu putea avea bugetul filmelor, ne aşteptăm să egaleze filmele măcar în acţiune, ţinând cont că echipa de cascadori care a făcut filmele Transporter vor lucra la acest serial TV.

Serialul TV este produs de Luc Besson, care a co-scris toate cele trei filme Transporter, iar primul sezon care va avea 12 episoade ce au fost filmate vara trecută în Canada şi în Europa, vor urma să fie difuzate pe Cinemax anul acesta.
Silviu

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.