TRILOGIA THE HOBBIT Se Va Încheia În 2014 Iar Al Doilea Film Primeşte Un Titlu Nou

Se confirmă oficial că al treilea film din trilogia The Hobbit a regizorului Peter Jackson va avea premiera mondială pe 18 Iulie 2014.

Ultimul film din trilogie a primit titlul The Hobbit: There and Back Again şi înainte de a fi prea confuz, află că acesta a fost iniţial titlul celui de al doilea film, care acum a fost re intitulat în The Hobbit: The Desolation Of Smaug.
Sunt totuşi bucuroasă să vă anunţ că primul film ce va ajunge pe ecrane la sfârşitul anului acesta nu a suferit nici o modificare, data de lansare fiind aceeaşi.
Anterior, înregistrarea a unor domenii publice de internet a celor de la Warner Bros, a sugerat că ecranizarea The Hobbit ar putea conţine şi titluri precum The Desolation Of Smaug sau Riddles In The Dark, iar acum, aşa zisele speculaţii s-au dovedit a fi corecte.
Schimbarea titlurilor pare şi ea de înţeles, dacă te gândeşti acum la asta, din perspectiva ecranizării ce a devenit o trilogie.

Acest lucru dezvăluie şi profunzimea pe care regizorul Peter Jackson încearcă să o aducă pe ecrane cu această ecranizare a cărţilor lui Tolkien.
În cazul în care al doilea film ne va arăta în detaliu povestea Dragonului Smaug, cel ce păzeşte comoara pe care Bilbo şi Dwarfii vor să o recupereze, atunci cu siguranţă ne vom afla prinşi într-o poveste destul de epică.
Astfel, al treilea film al trilogiei The Hobbit, ar fi mult mai apropiat de filmul ce ar putea face legătură dintre trilogia The Hobbit şi Lord Of The Rings, un al patrulea film despre care se tot aud zvonuri în ultima vreme.
În concluzie, iată şi datele de lansare oficiale a celor trei filme:
The Hobbit: An Unexpected Journey – 14 Decembrie 2012
The Hobbit: The Desolation Of Smaug – 13 Decembrie 2013
The Hobbit: There And Back Again 18 Iulie 2014.

Deci, de ce un timp aşa de scurt între ultimele două filme?
O declaraţie venită din partea preşedintelui distribuţiei de la Warner Bros Dan Fellman, ne lămureşte:
-„Ne-am dorit să avem un decalaj mai scurt între filmul al doilea şi finalul Trilogiei The Hobbit. Premiera din luna Iulie nu numai că ne oferă o lansare de vară perfectă, dar aşa fanii vor avea mai puţin de aşteptat pentru a vedea finalul acestei epice aventuri.”
De asemenea şefa distribuţiei internaţionale de la Warner Bros, Veronika Kwan Vandernberg, a declarat următoarele:
-„The Hobbit: There And Back Again va fi un spectacol aţă de grandios şi o concluzie atât de emoţionantă pentru mult anticipata trilogie, încât premiera din vara lui 2014 va fi un film eveniment memorabil pentru fanii din întreaga lume.”
Să sperăm că aşa va fi!
Simona

4 comentarii

  1. Trebuie sa asteptam inca un an si ceva pentru partea a doua? oh dear, sper din suflet ca daca fac un al patrulea film sa nu fie peste 5 ani 🙂

  2. Simona draga, vrei sa imi spui ca dupa trilogia asta Jackson se gandeste sa mai faca un film ce o sa realizeze legatura intre trilogii? OMG , ar fi minunat sa se inspire din alte carti 🙂

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.