TRANSFORMERS 4 Va Fi Începutul Unei Noi Trilogii – Declară Regizorul Michael Bay!

Michael Bay a vorbit ieri destul de deschis despre decizia lui de a reveni din nou la regia filmului Transformers 4 şi a dezvăluit că următorul film va fi o continuare directă şi deschizătorul unei noi trilogii.

Michael Bay ne-a lăsat puţin nedumeriţi atunci când, după ce anterior a spus că Transformers: Dark Of The Moon va fi ultimul său film din franciză, a decis să se întoarcă la conducerea lui Transformers 4.
S-a făcut multă vâlvă, pe aceea vreme, privind decizia sa, iar speculaţiile au atins cote inimaginabile pe internet, dovedind că interesul pentru un alt film Transformers, este foarte mare.
Bay a lămurit curând lucrurile spunând că intenţia lui a fost să regizeze Transformers 4 cu condiţia ca Paramount să finanţeze comedia neagră Pain And Gain cu Dwayne Johnson şi Mark Wahlberg în rolurile principale.
Acum că Pain And Gain este în producţie şi e gata pentru lansare în luna aprilie anul viitor, lucrurile devin destul de clare, în ciuda faptului că multă lume a prezis cu totul alte lucruri.
Vorbind despre acest lucru, noi am speculat aceeaşi manevră pe care Bay susţine că a făcut-o cu cei de la Paramount.
Atunci când Bay a decis că Transformers: Dark Of The Moon ar fi ultimul său film din franciză, a declarat că vrea să dea o şansă altui cineast ce să preia cârma pentru continuările ulterioare.
Totuşi, succesul colosal al filmelor Transformers, ne-a garantat că cei de la Paramount vor mai face multe continuări, iar în timp ce Michael Bay a negat ceva timp implicarea sa în continuare, el a semnat mai târziu un contract oficial pentru continuarea directă Transformers 4, stabilind astfel o dată de lansare pentru Iunie 2014.

În timpul unui interviu amplu şi sincer aş spune eu, Michael Bay a vorbit foarte deschis despre decizia sa de a se întoarce în seria Transformers:
-„Am crezut că am terminat cu totul. Apoi a fost lansat parcul tematic la Universal Studios Hollywood şi am început să mă gândesc: „Doamne, cineva îmi va ocupa locul de regizor pentru Transformers„. În acel moment am început să fac o căutarea interioară sufletească. Eram hotărât să realizez un film cu un buget mult mai mic, Pain & Gain… dar studioul mă presa cu repornirea francizei. Aşa că m-am gândit să fac un ultim compromis şi am hotărât să-i şantajez în sensul bun al cuvântului, pe cei de la studio, cu o mică înţelegere.”
Deşi nu am nici ce mai mică îndoială că Bay vroia de fapt mai de mult să mai facă un alt film
Transformers, dar faptul că criticii şi uni fani l-au numit pe regizor „un cineast interesat doar de filme cu bugete super exagerate”, l-a determinat pe regizor să realizeze un film cu un buget redus, doar pentru a demonstra că toate lucrurile ce se spun despre el, nu sunt adevărate şi că este un regizor ce poate să facă şi altfel de filme.

În acelaşi interviu, regizorul recunoaşte că semnarea contractului pentru Transformers 4, i-a adus bugetul necesar şi distribuţia pentru filmul său cu buget redus Pain And Gain:
Paramount a vrut ca eu să fac doar filme cu buget mare. Nu sunt mulţi oameni care fac asemenea filme. Tocmai de aceea i-am forţat să facă şi Pain And Gain. Practic am zis: „Bine, voi face Transformers 4, dacă pot să fac şi acest film mic pe care îl vreau eu. Oficiali de la Paramount au răspuns automat:”Le vom face pe amândouă” şi asta a fost tot.”Dorinţa regizorului de a face Pain And Gain a fost exprimată şi în trecut, el fiind foarte consecvent în a realiza acest film, scenariul filmului fiind bazat pe o poveste adevărată publicată în New York Times despre o gaşcă numită Sun Gym, care a răpit, torturat şi a încercat să ucidă un om de afaceri din Florida, care a supravieţuit ulterior şi a angajat un detectiv particular pentru a urmări gaşca şi a se răzbuna.

Regizorul a mai dat de înţeles că a simţit un fel de reticenţă la gândul că un alt regizor ar putea veni la cârma următoarelor trei filme
Transformers, o reticenţă faţă de faptul că noul regizor ar putea strica ceea ce el a încercat să construiască cu prima trilogie, dar a mai declarat că Transformers 4, va trasa doar o direcţie pentru următoarele filme, după care va părăsi franciza pe bune.
Deşi pare o gândire egoistă, regizorul vrea să se asigure personal că direcţia viitoarelor filme nu va fi una dezastruoasă şi că cei de la Paramount vor fi mulţumiţi cu orice viitor produs din franciza
Transformers.
Deşi regizorul a declarat anterior că Transformers 4 nu va fi un reboot al unei serii noi, noul film nu va include nici un actor din distribuţia veche.
Când a fost întrebat dacă scenariul pentru Transformers 4 va pretinde că celelalte trei filme nu s-au întâmplat, Michael Bay a declarat:
-„Nu, nu este un reboot. Suntem practic în aceeaşi istorie, în acelaşi loc în care a început totul şi vom începe de unde am lăsat acţiunea, în Chicago.”

Personal, cred că Michael Bay nu mai deţine, din punct de vedere vizual, nici un as în mânecă pentru o altă trilogie
Transformers şi consider că seria nouă în esenţa, va avea acelaşi stil caracteristic.
Pe de altă parte sunt curios să văd cum s-a descurcat regizorul unor filme cu bugete exagerate ca Bad Boys-Bad Boys II, Armageddon, Pearl Harbor sau The Rock, cu un buget de 25 de milioane de dolari în filmul Pain And Gain.
✐ Silviu

Un comentariu

  1. Of doamne, era de asteptat 🙂
    Si eu sunt de parere ca trebuia sa lase pe altcineva, sa vedem si alta viziune!
    Bay a devenit deja plictisit si se cam grabeste, ca sa nu mai zic de secventele care nu au continuitate in film, sare de la un cadru la altul fara nici o legatura!
    Da cine sunt eu sa il critic pe Michael Bay si seria lui Transformers 😀

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.