Ridley Scott A Refuzat Să Facă O Ediţie Extinsă Pentru Lansarea Filmului Prometheus Pe Blu-Ray

Dacă credeai că lansarea producţiei Prometheus pe Blu-Ray va lămuri unele din lipsurile scenariul, află că nu e chiar aşa, deşi ediţia blu-ray a filmului, conţine, unele dezvăluiri şi scene şterse din filmul sci-fi.
Unul dintre lucrurile cele mai frustrante despre filmul regizorului Ridely ScottPrometheus, este nelămuririle cu care acesta ne-a lăsat, dar şi potenţialul subiectului acestei producţii şi controversele pe care acestea le-a creat de la lansare până acum.

Momentan, există mult prea multe găuri în subiectul principal al filmului, iar multă lume se întreabă dacă regizorul a ştiut ce face, sau a fost doar un subiect aruncat la întâmplare pe peliculă, doar pentru incasări.
Desigur, mulţi dintre noi NU am observat aceste lipsuri atunci când am văzut filmul prima oară, fiind într-un fel înşelaţi ba de grandoarea efectelor vizuale, ba de performanţa actorilor, sau chiar de puterea de convingere a regiei lui Ridley Scott.
Uni numesc filmul oribil, alţii ambiguu, dar cei mai mulţi, sunt de acord că a fost o încercare reuşită de a aduce din nou în atenţia publicului, un subiect controversat, ce a început acum mai bine de 30 de ani, cu filmul Alien.
Totuşi în Prometheus există atât de multe întrebări fără răspuns, încât majoritatea celor ce au văzut filmul, au rămas cu o tonă de semne de întrebare în minte.

Întrebări ca, cum se poate ca o expediţie în care s-a investit miliarde de dolari, o navă spaţială de ultimă generaţie, cartografiere automată, gps…etc, a reuşit să piardă doi cercetători într-o structură ciudată, pe care tocmai o descoperiseră şi căruia tocmai i-au făcut o cartografiere exactă.
De ce un biologist care e speriat de cadavrele extratereştrilor morţi de mii de ani, se îndrăgosteşte subit de un periculos şarpe extraterestru, ce reprezentau creaturile xenomorfe de pe frescele din încăperea descoperită de echipaj, de ce fugeau inginerii virtuali din holograme spre camera plină cu arme biologice, ce era substanţa verde ce s-a lipit de mănuşile androidului David, ce reprezintă statuia capului imens, ce este cristalul verde din camera plină cu substanţa biologică, de ce l-a omorât de fapt David pe Charlie Holloway, de ce inginerii ne-au lăsat pe pământ hărţi spre fabricile lor de armament biologic… şi aş mai putea continua, dar mă opresc aici.
Cu speranţa că undeva cândva, regizorul şi scenariştii producţiei ne vor lămuri cu privire la unele aspecte halucinante din film, am aşteptat lansarea oficială a filmului pe blu-ray.

Ei bine, se pare că pe Ridley Scott nu prea îl interesează nelămuririle noastre.
Regizorul a declarat că nu va include nici o scenă extinsă în ediţia blu-ray şi nici nu va aduce răspunsuri în plus faţă de cele pe care le avem.
Mai mult de atât, Ridley a declarat că filmul a fost intenţionat realizat în aşa manieră încât să ne lase cu zeci de întrebări fără răspuns.
În conferinţa de presă din ziua lansări filmului Prometheus pe Blu-ray, Charles De Lauzirika cel care a lucrat la efectele speciale ale editiei Blu-Ray a filmului, a declarat că care cei de la Fox au dorit o ediţie extinsă a filmului.
Cu toate acestea, Ridley Scott a refuzat acest lucru, motivând că versiunea teatrală este în fond versiunea finală.
Totuşi ediţia Blu-ray Prometheus, va include 35 de minute de scene modificate, extinse şi şterse, dar Scott nu a vrut să editeze ulterior filmul pentru o ediţie extinsă.
Probabil că Ridley Scott şi-a dat seama că mai mult material lansat nu înseamnă neapărat acoperirea găurilor din subiect.

De altfel, scenaristul Jon Spaihts a declarat recent, că unele detalii fascinante din scenariul său original, detalii ce ar fi lămurit anumite lipsuri ale scenariului, nu au fost incluse în film.
După cum probabil ştiţi, Prometheus a început ca un prequel al filmului original Alien, dar în timp, s-a transformat într-un pseudo-prequel care leagă vag subiectul cu filmul lui Scott din 1979.
După spusele scenaristului, versiunea scrisă de el, includea mult mai multe creaturi xenomorfe, iar unele din întâmplările scenariului iniţial, au servit doar ca sursă de inspiraţie pentru scenele ce au rămas în versiunea finală a filmului.
Iar dacă vă întrebaţi ce s-a întâmplat cu scenariul lui Spaihts în care existau mai multe creaturi xenomorfe, iată şi răspunsul dat chiar de scenarist:
-„O mulţime de presiuni cu privire la scenariu au venit de la oficialii studioului. Şi când spun oficiali, mă refer chiar la cei de foarte sus. Ei au fost foarte interesaţi în a face ceva original şi nu un film asemănător cu franciza veche. Ordinele au venit de sus şi ne-au impus să ne concentrăm pe o nouă mitologie şi pe extratereştri total diferiţi.”
Asta e o revelaţie destul de interesantă.
Eu aveam impresia că schimbarea radicală a venit din mintea lui Ridley Scott, din dorinţa lui de a face ceva nou.

După cum vedeţi, modalitatea de a schimba cursul subiectului unui film, se rezumă la o simplă decizie luată de studio, aceea de a modifica scenariul iniţial, sarcină ce i-a revenit mai târziu lui Damon Lindelof.
Şi ca să fie totul şi mai interesant, acum aflăm că nu vom vedea o ediţie extinsă a filmului ce ne-a lăsat cu atâtea întrebări.
Probabil va trebui să aşteptăm Prometheus 2 pentru a afla de ce inginerii vroiau să ne distrugă cu o armă biologică.
✐ Silviu

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.