Trailer Extins Pentru Filmul Sci-Fi ENDER’S GAME Cu Harrison Ford Şi Ben Kingsley

Noul trailer extins pentru ENDER’s GAME, ne dă o idee despre proporţia acţiunii sci-fi a filmului, efectele vizuale impresionante, distribuţia impunătoare şi magnitudinea confruntării în spaţiu, a navele extraterestre cu cele pământene.

Ender's Game Movie 2013

Aşteptarea este tot mai anevoioasă, iar filmul original bazat pe cartea scrisă de Orson Scott Card, este un proiect original ce îşi are rădăcinile undeva prin anul 1985, subiectul cărţii fiind miezul unor dispute interesante, atât între fani, cât şi între consumatorii de literatură sci-fi.
Fiind unul din cele mai anticipate filme sci-fi din această toamnă, Jocul lui Ender ne poartă în viitorul apropiat, unde o rasă extraterestră ostilă numită Formics atacă Pământul.
Dacă nu ar fi fost eroismul legendar al Comandantului Flotei Internaţionale, Mazer Rackham (Ben Kingsley), totul ar fi fost pierdut.
În pregătirea pentru următorul atac, foarte stimatul domn colonelul Hyrum Graff (Harrison Ford) şi Şcoala Militară Internaționala sunt în căutarea celei mai strălucite minți tinere, pentru a ocroti viitorul omenirii.
Ender Wiggin (Asa Butterfield), este un băiat timid, dar din punct de vedere al gândirii strategige, este genial.

Ender's Game 2013 - Harrison Ford

El este recrutat de către Şcoala Militară Internaţională, ajungând rapid la cele mai grele provocări și simulări dificile, pe care le controlează fără probleme, astfel, remarcându-se și câștigând respectul printre colegii lui.
Ender este instruit de colonelul Graff ca şi următoarea mare speranță a armatei, fapt ce duce la promovarea lui pentru Școala De Ofiţeri.
Odată ajuns acolo – fiind antrenat de Mazer Rackham însuși – el îşi va conduce colegii într-o luptă epică care va determina viitorul Pământului și salvarea rasei umane.
În noul trailer îl vom vedea şi pe Ben Kingsley în rolul Mazer Rackham, comandantul vedetă din romanul omonim, a cărui victorie asupra extratereștrilor din timpul celei de-a doua invazii este utilizată drept material de propagandă pentru cei care doresc să susțină Flota Internațională.
Acest trailer extins, ne oferă o privire detaliată a poveştii din film şi face o treabă bună în a vinde acţiunea masivă din Jocul Lui Ender.

Ender's Game 2013 - Asa Butterfield Poster

Efectele vizuale sunt impresionante şi distribuţia este mai mult decât impunătoare.
În film mai joacă, Hailee Steinfeld, Ben Kingsley, Viola Davis, Abigail Breslin și Harrison Ford.
SF-ul va avea premiera în cinematografele noastre pe 1 noiembrie.
✐ Silviu

5 comentarii

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.