Primul Trailer Oficial Pentru ROBOCOP: Viziunea Futuristă A Poliţistului Robot

Primul Trailer Oficial Pentru ROBOCOP: Viziunea Futuristă A Poliţistului Robot

Primul trailer pentru viitorul reboot al clasicului film sci-fi RoboCop, oferă o mulţime de cadre pline de acțiune și noi imagini cu o elegantă armură, un omagiu adus filmului sci-fi din 1987.

Remake-ul Robocop a fost un punct de controversă în rândul fanilor filmului din 1987, încă de la anunțul că proiectul ar putea fi realizat.
Drumul filmului către cinematografe, a fost la fel de controversat, regizorul brazilian Jose Padilha, având parte de câteva obstacole în realizarea remake-ului, începând de la lupta să tăcută cu studioul, atunci când viziunea sa modernă despre povestea Robocop 2014, nu a fost aprobată de studio şi terminând cu amânarea datei de lansare cu aproximativ şapte luni, din cauza scenariului slab şi a unor refilmari ce au fost necesare.
În timp ce deja există o mulţime de păreri negative pe internet, eu m-am bucurat enorm de acest prim preview al noului film.
Sigur, are un aspect ce seamănă puţin cu mai toate filmele recente sci-fi, dar există o mulţime de lucruri noi ce sugerează că realizatorii filmului vor aduce un omagiu filmului original regizat de Paul Verhoeven, în timp ce vor să îşi pună amprenta modernă şi originală pe noua iterație.

Robocop 2014

Varianta din 2014 a lui Robocop, este o poveste mult mai filozofică decât cea originală, o poveste ce se centrează pe problemă naturii sufletului și pe ceea ce ne defineşte pe noi ca oameni.
În noul RoboCop, anul este 2028 şi compania multinaționala OmniCorp se află în topul cercetărilor de tehnologie robotică.
Peste tot în lume, dronele lor au fost folosite de armată pentru menţinerea păcii, iar acest lucru a adus miliarde companiei.
Acum, OmniCorp vrea să implementeze tehnologia controversată pe frontul de acasă, acolo unde ei văd o oportunitate bună pentru a reuşi să calmeze criminalitatea scăpată de sub control.
Când ofiţerul Alex Murphy (Joel Kinnaman) – un soţ iubitor, tată și polițist bun, care face tot posibilul pentru a stopa valul de criminalitate și corupție din Detroit – este grav rănit la datorie, celor de la OmniCorp li se oferă şansa de a realiza o nouă invenţie: un ofiţer de poliţie parte-om, parte robot.

Robocop în acţiune

OmniCorp plănuieşte să realizeze câte un RoboCop în fiecare oraș, aducând astfel și mai multe miliarde acționarilor.
Dar, nu au prevăzut un singur lucru: există încă un om în interiorul invenţiei robotice, un om determinat să îşi facă dreptate.
Din primul trailer, putem observa că starul Joel Kinnaman pare să fie destul de carismatic în rolul Alex Murphy, o trăsătură cu care se va lupta din greu să o recâștige odată ce va face transformarea la Robocop.
Totuşi, există o mulţime de cadre care merită toată atenţia noastră, mai ales imagini fabuloase cu mogulul media Samuel L. Jackson, CEO-ul Omnicorp interpretat de Michael Keaton și omul de știință interpretat de Gary Oldman.
Mai există şi multe alte aspecte pe care sunt nerăbdător să le văd, astfel că înainte de a ne da cu adevărat părerea despre remake-ul Robocop, poate ar trebui să aşteptăm următorul clip sau trailer.
În timp ce trailerul face o treabă bună în a ne prezenta povestea personajului principal, parcă merge totuşi puţin cam departe cu dezvăluirile.

Primul Poster Pentru Filmul Robocop 2014

Oricum ar fi, vă invit să vedeţi primele imagini cu viziunea modernă a lui Robocop, film regizat de Jose Padilha (The Elite Squad), cu Joel Kinnaman în rolul principal, alături de Michael Keaton, Samuel L. Jackson, Gary Oldman, Jay Baruchel, Abbie Cornish, Michael K. Williams şi Jackie Earle Haley.
Il vom putea admira pe Robocop în cinematografe începând cu data de 7 Februarie 2014.

6 comentarii

  1. tu nu citesti? scrie chiar in prima fraza din articol: "Primul trailer pentru viitorul reboot al clasicului film sci-fi RoboCop", deci e clar un reboot:)
    trebuie neaparat sa cauti pe wikipedia? 😛

  2. Nu stiu de ce atata negativitate.
    Arata bine si armura si filmul, ce naiba ati fi vrut? sa faca acelasi film ca in '87?
    Eu una astept cu nerabdare sa apara.
    Love it!

  3. nu stiu daca arata mai bine decat orioginalul, nici nu are cum, avand in vedere efectele speciale din ziua de azi. cred ca mai importanta o sa fie povestea, si asta ramane inca de vazut.
    armura arata binisor, nu extraordinar, se putea mai bine, cea neagra zici ca e batman 🙂
    mie mi-a starnit interesul.

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.