MEGAN FOX În Noul Trailer Regizat De JAMES MANGOLD Pentru Jocul CALL OF DUTY: GHOSTS

Megan Fox interpretează rolul unei lunetiste în trailerul pentru jocul video Call Of Duty: Ghosts, rol ce aduce în povestea jocului, primul caracter feminin în modul multiplayer.

Megan Fox în trailerul pentru jocul video Call Of Duty: Ghosts

Anul trecut, regizorul Guy Ritchie coordonat o reclamă pentru Call Of Duty: Black Ops 2, o reclamă ce l-a avut pe Robert Downey Jr. în distribuţie, alături de câţiva tineri ce s-au transformat în soldați în toată regulă pe un câmp de luptă masiv.
Același concept interesant de live-action se aplică acum pentru reclama ce anunţă lansarea viitorului joc video Call Of Duty: Ghosts, doar că acum, îl avem pe regizorul lui The Wolverine, James Mangold, în spatele camerei de filmat.

Trailerul promo pentru jocul video Call Of Duty: Ghosts

Trailerul prezintă un grup de patru prieteni ce trec prin diverse decoruri, pline de explozii şi înconjuraţi de focuri de armă ameninţătoare şi repetitive.
Actriţa Megan Fox apare în trailer deoarece acest nou joc Call Of Duty, este primul joc ce oferă jucătorilor o șansă de a fi un soldat de sex feminin în modul mutliplayer.
Regizorul James Mangold (Wolverine) a vorbit fugar şi despre trailerul comercial spunând că:
-„La fel de mult ca şi în cazul filmelor, jocul este un spectacol bazat pe mai multe caractere. Vrei ca oamenii să se identifice cu acești tineri din această poveste.”

Imagine promo pentru Call Of Duty: Ghosts

În plus, regizorul vorbește despre dificultatea cu care a filmat acest trailer, declarând că s-a încercat cât mai mult posibil să se folosească efecte speciale practice şi cât mai puţine efecte speciale digitale.
Pe de altă parte, noul trailer ne demonstrează că povestea încă contează și face spectacolul mult mai distractiv sau chiar mai dramatic.
Cu acest trailer nou, Activision și regizorul James Mangold au reuşit să evidenţieze acelaşi slogan pe care jocul îl promovează: Fi propriul tău erou în propriul joc.

Poster pentru Call Of Duty: Ghosts

Call Of Duty: Ghosts se lansează pe PC pe data de 5 Noiembrie, însă trebuie să știți că aveți nevoie de un upgrade al sistemului, pentru că cei de la Infinity Ward au mărit cerințele de sistem față de precedentul joc Black Ops 2.
✐ Silviu

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.