BRAD PITT Se Întoarce În Continuarea WORLD WAR Z Ce Va Fi Regizată De JA Bayona

Dacă ţi-a plăcut filmul World War Z, atunci ar fi bine să te pregăteşti pentru a doua porţie de zombi, pentru că oficialii de la Paramount şi Brad Pitt, tocmai l-au desemnat pe JA Bayona regizorul sequel-ului bazat pe cartea bestseller a autorului Max Brooks.

Brad Pitt va reveni în continuarea filmului World War Z

Cei de la Paramount s-au confruntat cu greutăţi inimaginabile ca să aducă pe marele ecran adaptarea cărţii lui Max Brooks – World War Z: An Oral History Of The Zombie War.
Filmul în cauză, a suferit zeci de mii de re-filmări, scenarii rescrise şi extinse, ca să nu mai vorbim de problemele pe care producţia le-a avut cu legea şi cu bugetul care a ajuns între timp la fabuloasa sumă de 200 de milioane de dolari.
Brad Pitt va fi din nou producător și vă juca în continuarea filmului World War Z, continuare care a ramas fara regizor, deoarece regizorul primului film, Marc Forster, nu se va întoarce la cârma continuării, probabil din cauza multor probleme pe care filmul le-a avut.
Din câte se pare, studioul împreună cu Brad Pitt, cel care este şi deţinătorul proprietăţii World War Z, l-au angajat pe Juan Antonio Bayona (aka JA ​​Bayona) – cel care a realizat maiestuos filmul The Imposible și The Orphanage – la regia sequel-ului.

Brad Pitt şi un Zombi în filmul World War Z

Deși încă există argumente pro şi contra filmului The Impossible, secvența de dezastru din acest film, sugerează că Bayona este chiar familiarizat cu asemenea secvenţe epice de distrugere în masă.
Deocamdată, continuarea World War Z nu are scenarist și încă nu știm cum se va potrivi intriga acestui sequel cu finalul modificat al primului film din serie, dar sunt mai mult decât sigur că colaborarea dintre Bayona si viitorii scenarişti, va aduce o întorsătură interesantă, încă de la începutul filmului.
Sper ca scenariul pentru World War Z 2, va fi finalizat în mod corespunzător, înainte de a porni camerele de filmat, pentru a preveni dezastrul ce a dus la amânarea primului film, fapt ce a costat producția o grămadă de timp și bani.
Cei de la Paramount nu au stabilit încă o dată de lansare , dar mă aştept să se întâmple asta chiar foarte curând, iar dacă ar fi să ne luăm după zvonurile recente, aş spune că filmul ţinteşte spre o lansare stabilită undeva prin 2015.

Poster World War Z

Și ţinând cont de faptul că este un sequel, filmul trebuie să obţină şi un subtitlu, deoarece World War Z 2 arată puţin ca o titulatură legată strâns de Al Doilea Război Mondial, și sunt sigur că nici un studio nu ar vrea să sugereze asta.
✐ Silviu

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.