DOUG LIMAN Va Regiza Adaptarea Jocului Video SPLINTER CELL Cu TOM HARDY În Rolul Principal

Ubisoft pare să fi găsit un regizor potrivit pentru adaptarea jocului video Splinter Cell, film ce îl are deja plasat în rolul principal pe actorul Tom Hardy.

DOUG LIMAN Va Regiza Adaptarea Jocului Video SPLINTER CELL Cu TOM HARDY În Rolul Principal

Cei de la Heat Vision, spun că Doug Liman este în negocieri finale pentru a se alătura proiectului celor de la Ubisoft, iar ţinând cont că filmul a avut o perioadă de dezvoltare de mai mulți ani, sunt mai mult decât sigur că ecranizarea jocului video, va ajunge într-un final pe marele ecran. Filmul ce l-a avut anterior ca regizor pe Peter Berg, a avut o perioadă cam mare de dezvoltare, acesta fiind singurul motiv pentru care Peter Berg, a renunţat la regia filmului în cele din urmă.
Momentan, Eric Singer lucrează la scenariul lui Splinter Cell, filmul ce va urma povestea unui agent sub acoperire ce vânează terorişti, pe nume Sam Fisher, vedeta popularelor serii de jocuri video pe care se bazează povestea. Tom Hardy a semnat un contract ce îl plasează în pielea lui Fisher, iar sosirea lui Doug Liman, ar trebui să ajute la începerea imediată a producţiei filmului, cu scopul de a lansa producţia în 2015, aşa după cum a promis studioul.

Splinter Cell Blacklist

Regizorul Doug Liman, nu este străin acestui gen de filme cu spioni, mai ales că el a dat startul uneia dintre cele mai populare francize cu filmul The Bourne Identity şi a regizat Mr. And Mrs. Smith cu Angelina Jolie şi Brad Pitt.
Câştigând vâlvă considerabilă pentru viitorul său film sci-fi Edge Of Tomorrow, cu Emily Blunt şi Tom Cruise, regizorul Doug Liman pare să fie prins în plasa de păianjen a filmelor de acțiune şi spionaj. Crezi că ar putea fi acesta un exemplu rar de o adaptare după un joc video care nu va dezamăgi? Să sperăm că așa va fi.
Viitorul film Splinter Cell, va fi produs de Ubisoft şi New Regency, iar oficialii celor două companii, spun că povestea are un potențial de franciză.

Poster Splinter Cell - Fan Made

Un alt joc faimos al celor de la Ubisoft va fi transformat în film, Assassin’s Creed, producţie ce este de asemenea programată pentru o dată de lansare stabilită în 2015, avându-l pe Daniel Espinosa la cârma regiei şi pe Michael Fassbender în rolul principal.
✐ Silviu

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.