Multă Acţiune În Noul Trailer Exploziv Pentru Continuarea X-MEN: DAYS OF FUTURE PAST

În X-Men: Days Of Future Past, personajele din trilogia originală X-Men, îşi unesc forțele cu versiunile lor mai tinere, într-o luptă epică ce trebuie să schimbe trecutul, pentru a salva viitorul omenirii.

Multă Acţiune În Noul Trailer Exploziv Pentru Continuarea X-MEN: DAYS OF FUTURE PAST

20th Century Fox a lansat un nou trailer și un nou poster pentru mult aşteptatul sequel cu super-eroi al regizorului Bryan Singer, X-Men: Days Of Future Past.  În această continuare, pentru a salva viitorul omenirii, Wolverine (Hugh Jackman), este trimis înapoi în anul 1973, cu scopul de a-l ajuta pe mai tânărul Profesor X (James McAvoy),pe Magneto (Michael Fassbender) şi restul echipei de mutanţi din X-Men: First Class.

Mutanţii viitorului din X-Men: Days Of Future Past

Ei trebuie să îl oprească pe Bolivar Trask (Peter Dinklage) cel ce crează Sentinele, roboți gigant programaţi pentru a extermina toţi mutanţii. Days Of Future Past şi ecranizează o poveste mai veche din benzile desenate cu mutanţi, o poveste cu călătorii în timp şi linii temporale alternative, ce datează din anul 1981 şi uneşte personajele din trilogia veche cu cele din noua abordare regizată de Bryan Singer.
Days Of Future Past îi va re-aduce în poveste pe Wolverine (Hugh Jackman), Magneto (Ian McKellen) şi Profesor X (Patrick Stewart), iar pe lângă asta, îi vom revedea pe Storm (Halle Berry) şi Cyclops (James Marsden).

X-Men: Days Of Future Past

Cunoscuţii mutanţi din franciza X-Men, poartă pe două perioade de timp, un război dur ce are ca miză supraviețuirea speciei lor. Iar pentru a realiza asta, e nevoie de mult sacrificiu şi de alianţe ce altădată nu ar fi fost posibile. Probabil, exact asta vrea să scoată în evidenţă noul trailer al filmului, trailer ce ne poartă în viitorul mutanţilor, acolo unde pentru a rezolva anihilarea speciei lor, mutanţii viitorului, trebuie să colaboreze pentru a găsi o soluţie viabilă.
Efectele speciale şi noile cadre ale trailerului, arată teribil de bine. Acesta, prezintă nuanţa mai întunecată a noului film și drama caracterelor ce arată la fel de puternic ca scenele noi de acţiune.

Poster X-Men: Days Of Future Past

Filmul mai are în distribuţie staruri ca Jennifer Lawrence, Nicholas Hoult, Ian McKellan, Patrick Stewart, Peter Dinklage, Anna Paquin, Ellen Page, Shawn Ashmore, Omar Sy şi Halle Berry.
X-Men: Days of Future Past va ajunge în cinematografe pe 23 Mai 2014.
✐ Silviu

Un comentariu

  1. Mi-a placut foarte mult X-Men First Class si abia astept sa ajung la cinema sa vad si X-Men: Days of Future Past. Cred ca va fi unul dintre cele mai interesante filme din seria X-Men, pentru ca vom avea ocazia sa vedem 2 generatii atat de actori, cat si de personaje. Can't wait! 😀

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.