Vezi Cum Arată Filmul De Acţiune TEENAGE MUTANT NINJA TURTLES În Primul Trailer Cu MEGAN FOX

După ani de speculații și controverse, primul trailer pentru filmul live-action Teenage Mutant Ninja Turtles, este în sfârșit în stare să lămurească fanii despre cum vor arăta luptătorii ninja modificaţi genetic, pe marele ecran.

Vezi Cum Arată Filmul De Acţiune TEENAGE MUTANT NINJA TURTLES  În Primul Trailer Cu MEGAN FOX

Regizat de Jonathan Liebesman, acest reboot al faimoasei francize, ce îşi are originile într-o carte de benzi desenate, a fost transformat într-o producţie de acţiune ce se doreşte a fi un blockbuster mai modern decât încercările anterioare. Să vă spun sincer, atunci când am auzit prima dată că Michael Bay, vrea să producă un film despre ţestoasele ninja, am crezut iniţial că e o glumă de prost gust. Totuşi, în timp ce mi-am dat seama că proiectul este pe bune, încercam să îmi imaginez cum va arăta combinaţia peliculei pe care Micahel Bay ar putea să o producă. Ei bine, cei de la Paramount Pictures au lansat primul teaser trailer pentru filmul regizorul Jonathan Liebesman, reboot-ul Teenage Mutant Ninja Turtles. Noul film, schimbă puţin povestea şi încearcă o altă idee de origine a celor patru ninja: patru personaje sunt tratate cu o substanţă radioactivă ce le conferă inteligenţă ieşită din comun, putere sporită, dar şi abilităţi extraordinare.

Megan Fox în Teenage Mutant Ninja Turtles

Laboratoarele TCRI sunt responsabile pentru substanţa verde pe care o veţi vedea în trailer şi pentru transformarea celor patru frați marginalizați ce au crescut în sistemul de canalizare. Ei sunt pe cale să se reinventeze ca Teenage Mutant Ninja Turtles. Împreună cu reportera April O’Neill, cea care va deveni aliatul şi prietena lor, cei patru vor avea de înfruntat unul din cei mai redutabili antagonişti din universul popularizat de seria de benzi desenate şi de serialul animat.
În acest teaser trailer, îl vedem şi îl auzim pe William Shredder (William Fichtner), cel care vorbeşte despre crearea unor eroi cu reportera aprilie O’Neil (Megan Fox), pentru ca spre final, să vedem şi primele imagini cu ţestoasele ninja. Ei bine, nu toţi împreună în acelaşi cadru, ci fiecare separat.
Totuşi, reuşim să ne facem o idee destul de bună despre ce va conţine producţia lui Michael Bay.

Prima imagine de aproape cu un personaj din Teenage Mutant Ninja Turtles

Donatello, Rafael, Leonardo şi Michelangelo, de-abia aşteaptă să ne arate de ce sunt în stare pe marele ecran, dar abilităţile lor extraordinarele, nu prea ies în evidenţă din acest teaser trailer, fiindcă nu există o mulțime de cadre cu personajele principale ale filmului. Totuşi, pare destul de clar că Michael Bay şi regizorul Liebesman, încearcă să facă din TMNT, un fel de franciză Transformers, doar că îl loc de roboți, avem parte de ceva organic.
Oare este acest lucru un apel la nostalgia publicului ce a crescut cu ţestoasele ninja? Sau sunt țestoasele din acest film mult prea înfiorătoare pentru copii?
Sincer, nu știu exact ce public va reuşi să acapareze noul film, sau dacă filmul lui Liebesman, se adresează unui public mai matur. Cea mai mare parte a publicului consumator de filme de acţiune, habar nu are că un nou film Ninja Turtles, se apropie vertiginos.

Teaser poster pentru filmul Teenage Mutant Ninja Turtles

Având stabilită data de lansare pentru 8 August, în Teenage Mutant Ninja Turtles mai joacă Megan Fox, Alan Ritchson, Pete Ploszek, Jeremy Howard, Noel Fisher, Danny Woodburn și William Fichtner.
✐ Silviu

Un comentariu

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.