E OFICIAL: Vezi Lista Actorilor Ce Fac Parte Din Distribuţia Filmului STAR WARS: EPISODE VII

După luni și luni de speculații, distribuţia filmului Star Wars: Episode VII, a fost anunţată oficial, iar unele din numele prezentate, sunt o surpriză completă în timp ce altele, sunt o revenire bine venită.

E OFICIAL: Vezi Lista Actorilor Ce Fac Parte Din Distribuţia Filmului STAR WARS: EPISODE VII

În sfârşit, avem o ştire ce nu este o presupunere, o ştire oficială ce vine după ce am îndurat luni de zile de zvonuri, speculații și presupuneri sălbatice legate de fețele ce vor apărea în următoarea aventură ce ne poartă într-o galaxie foarte îndepărtată.
Ei bine, comunicatul oficial de presă pentru distribuţia filmului Star Wars: Episodul VII, a ajuns în cele din urmă să fie lansat, deși, nu s-a dezvăluit deocamdată, nici un detaliu oficial despre personajele noi ce vor apărea în film.
Actorii John Boyega, Daisy Ridley, Adam Driver, Oscar Isaac, Andy Serkis, Domhnall Gleeson, și Max von Sydow, se vor alătura stelelor din saga originală, Harrison Ford (Han Solo), Carrie Fisher (Printesa Leia), Mark Hamill (Luke Skywalker), Anthony Daniels (C-3PO), Peter Mayhew (Chewbacca ) și Kenny Baker (R2-D2), în noul film Star Wars din 2015.
Şi ca să confirme totul, iată mai jos, prima imagine oficială a distribuţiei din Star Wars: Episode VII.

Imaginea oficială cu toată distribuţia din Star Wars: Episode VII

Cu ocazia acestui anunţ, regizorul J.J. Abrams a declarat :
-„Suntem foarte încântaţi să împărtășim cu voi în cele din urmă, distribuţia viitorului film Star Wars: Episodul VII. Este atât de palpitant și de ireal, să vedem distribuţia originală împreună cu aceşti noi interpreți ce vor aduce la viață universul Star Wars. Începem filmările principale în câteva săptămâni, și toată lumea este dornică să facă tot posibilul pentru a face toţi fanii mândri de viitoarea aventură Star Wars.”
Star Wars: Episodul VII este regizat de J.J. Abrams, după un scenariu scris chiar de el,, împreună cu Lawrence Kasdan (Empire Strikes Back), iar Kathleen Kennedy, J.J. Abrams și Bryan Burk vor produce filmul, alături de întoarcerea epică a compozitorului John Williams, ce va compune coloana sonoră.
Harrison Ford, Carrie Fisher, Mark Hamill, Anthony Daniels, Peter Mayhew și Kenny Baker nu sunt nume surpriză în distribuţia viitorului film Star Wars. Am putea spune că nici starul din Attack Of The Block, John Boyega și Adam Driver (Girls), nu sunt o surpriză neaşteptată, mai ales că despre cei doi, s-a tot vorbit în ultima vreme. Starul Oscar Isaac a fost şi el în zvonuri pentru un rol în Episode VII, la sfârşitul anului trecut, în timp ce Max Von Sydow, Andy Serkis și Domhnall Gleeson sunt o surpriză totală pentru toată lumea.

Numele actorilor noi din distribuţia filmului Star Wars: Episodul VII

Daisy Ridley este, probabil, cel mai puţin cunoscut numele din distribuţie. Evident că ne întrebăm de pe acum, dacă actorul Andy Serkis va acționa în persoană, sau într-un costum de motion-capture.
În rest, nimic de comentat, distribuţia fiind destul de puternică. Totuşi, mi-ar fi plăcut să văd mai mulţi actori necunoscuţi, la fel cum a fost distribuţia originală la vremea respectivă. De acum, începe adevărata cursă a zvonurilor, ghicitul personajelor ce se potrivesc cu lista actorilor anunţaţi.
Și ce știm despre aceste personaje noi? Absolut nimic! Dar asta nu ne va opri din încercarea de a specula despre fiecare în parte, înainte de a vedea filmul.
Mă bucur totuşi, că ne putem opri din a specula despre distribuţia unuia din cele mai anticipate filme din acest deceniu: Episode VII.
Asta până la următorul film Star Wars. Totuşi, personal, mi-aş fi dorit ca Billy Dee Williams să fie pe această listă. O să-mi fie dor de Lando Calrissian.

Star Wars Universe

Produs de companiile Lucasfilm şi Bad Robot, distribuit de Walt Disney Studios Motion Pictures şi având efectele speciale create de Industrial Light & Magic şi Skywalker Sound, filmul Star Wars: Episode VII, va ajunge în cinematografele din jurul lumii, pe 18 Decembrie 2015.

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.