Primul Trailer Extins Pentru Serialul THE FLASH: Cel Mai Rapid Om Din Lume

Primul trailer extins al serialului The Flash,
prezintă multe detalii despre povestea omului de ştiinţă Barry Allen,
cel care în urma exploziei unui accelerator de particule, devine
supereroul Fash, cel mai rapid om de pe planetă.

După ce au devenit o forță dominantă în lumea filmelor de succes, adaptările benzilor desenate cu supereroi, sunt acum gata să ia cu asalt şi televiziunea. Invazia a început deja, cu seriale precum Agents Of SHIELD și Arrow, ambele fiind difuzate săptămânal. Dar în curând vom vedea şi seriale ca Gotham, Agentul Carter, Constantine, sau cel mai interesant proiect de până acum, serialul Flash. După ce au constatat că serialul dedicat supereroului Green Arrow, este un succes răsunător, cei de la reţeaua de televiziune CW, vor aduce pe micul ecran un alt personaj DC Comics într-un nou serial tv: THE FLASH. Co-creatorii serialului Arrow, Greg Berlanti și Andrew Kreisberg se ocupă de noul serial, alături de regizorul David Nutter, iar Geoff Johns, de la DC Comics, a scris scenariul episodului pilot.

Grant Gustin este Flash
Oliver Queen şi Barry Allen în serialul Arrow

Personajul Barry Allen, interpretat de Grant Gustin, a apărut în câteva episoade din ultimul sezon al serialului Arrow, fiind prezentat ca un om obișnuit, un om de știință devenit consultant al poliţiei, ce are parte de o poveste de origini, puţin mai realistă decât celelalte versiuni ale lui Flash.
Versiunea Flash a lui Barry Allen, este integrată în cultura pop din jurul lumii, de mai mult de jumătate de secol, având parte de mii de povești despre el, atât individual, cât și împreună cu Justice League.  În noul serial, Barry, şi-a făcut apariţia în două episoade ale serialului Arrow, în prima jumătate a celui de al doilea sezon, în care a fost introdus ca un anchetator de crime, venit din City Central, ce are un interes special în crime ce sunt strâns legate de super-eroi, datorită faptului că mama sa, a fost o victimă unui accident bizar.

Felicity şi Barry Allen în serialul ArrowSerialul The Flash din toamnă pe CW

După ce şi-a format câteva legături în Starling City şi după ce află că Green Arrow, este Oliver Queen, el se întoarce acasă tocmai la timp pentru a fi prins în suflului exploziei unui accelerator de particule, ca urmare a unui accident petrecut la STAR Labs. Acestă explozie, îl afectează pe Barry, el petrecându-şi o lungă perioadă de timp inconștient în spital. Totuşi, atunci când se trezește, descoperă că are o nouă abilitate: super viteză. Barry, îşi folosește noul talent dobândit, pentru a deveni un justițiar. Iată că cei de la CW, au lansat un trailer extins în care ajungem să-l cunoaştem şi noi pe Barry, cel a cărui viața se schimbă odată cu explozia de la StarLabs.

Poster The Flash

Serialul tv Flash și Arrow, există în același univers și evident că există o șansă mare să vedem episoade ce se vor intersecta, dar, având în vedere că cele două proiecte vor fi stabilite în orașe diferite, ele vor acționa în mod independent și au propriile lor povești. The Flash, va avea premiera în această toamnă pe CW.

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.