SHANE BLACK Va Scrie Scenariul Şi Va Regiza Un Reboot Al Filmului PREDATOR

Regizorul lui Iron Man 3 şi omul ce a conceput scenariul pentru Lethal Weapon, scenaristul şi regizorul Shane Black, va scrie povestea pentru reboot-ul filmului Predator, producţie ce s-ar putea să o regizeze chiar el.

SHANE BLACK Va Scrie Scenariul Şi Va Regiza Un Reboot Al Filmului PREDATOR

Atunci când John McTiernan a regizat filmul original Predator, cei de la Fox l-au vrut neapărat pe Shane Black să rescrie scenariul, iar pentru al atrage în proiect, i-au oferit un rol în film. El a jucat rolul individului cam ciudat cu ochelari pe nume Rick Hawkins, cel ale cărui glume murdare, au devenit în timp, unele din cele mai memorabile al filmului Predator. Acum, Shane Black, a fost angajat de curând, pentru a rescrie un scenariu original ce va ajuta la repornirea francizei Predator, un scenariu ce iniţial a fost scris de Fred Dekker (Monster Squad). Shane Black și Fred Dekker, sunt prieteni buni de mult timp, ei au scris scenariul pentru Monster Squad împreună, film pe care Dekker l-a regizat. De data aceasta, s-ar putea să fie invers, Shane Black ar putea prelua rolul de regizor al reboot-ului Predator.

Shane Black şi Iron Man în miniatură

John Davis, cel care a produs şi filmul original, va fi producător executiv al reboot-ului, iar toate aceste noutăţi, fac parte dintr-un proiect ce sună deja foarte bine, ca să nu mai pomenim de colecția de talente ce deja stârneşte interesul fanilor şi ne îndeamnă să fim curioşi de rezultatul acestui reboot. Shane Black este momentan ocupat cu dezvoltarea unui film Doc Savage pentru cei de la Sony și este ocupat cu intregirea distribuţiei pentru filmul sau The Nice Guys, după un scenariu pe care acesta l-a scris în urmă cu câțiva ani, film ce ar putea să-i includă pe Ryan Gosling și Russell Crowe în distribuție.

Poster Predator

Indiferent de toate acestea, sunt sigur că Shane Black se va concentra pe realizarea unui reboot cât se poate de bun, mai ales că în ultima vreme, a căpătat ceva experienţă de regie şi sunt sigur că se va descurca de minune. Puteţi viziona mai jos, două scene din filmul Predator cu personajul lui Shane Black.

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.