EXODUS: GODS AND KINGS, Primele Imagini Oficiale Din Filmul Biblic Regizat De RIDLEY SCOTT

Christian Bale joacă rolul personajului biblic Moise, iar Joel Edgerton, este fratele său vitreg, faraonul Ramses, în primele imagini oficiale din super producţia lui Ridley Scott, ce spune povestea celei mai faimoase migraţii biblice, intitulată Exodus: Gods And Kings.

EXODUS: GODS AND KINGS, Primele Imagini Oficiale Din Filmul Biblic Regizat De RIDLEY SCOTT

20th Century Fox a lansat primele imagini oficiale din noua versiune a filmului ce va spune faimoasa poveste a marelui exod şi a celor doi fraţi vitregi, imagini ce vin să ne arate tonul filmului, înainte de debutul online al primului trailer, ce se va lansa odată cu premiera filmului Dawn Of The Planet Of The Apes. Regizat de Ridley Scott, filmul Exodus: Gods And Kings, relatează din nou, marea aventură a lui Moise, interpretat de Christian Bale și a fratelui său vitreg, Faraonul Ramses, interpretat aici de Joel Edgerton. Cu actori ca Ben Kingsley, Aaron Paul, Sigourney Weaver și John Turturro, filmul are cu siguranță o distribuţie de sprijin solidă, iar ţinând cont că ultima dată când Ridley Scott a regizat o epopee istorică (Împărăția Cerurilor), rezultatul a fost excelent, sperăm că nici de data asta, nu va lăsa ştacheta mai jos.

Christian Bale, Ben Kingsley şi Aaron Paul în epopeea biblică Exodus: Gods And Kings
Ramses şi Moise în epopeea biblică Exodus: Gods And Kings

Totuşi, trebuie să recunoaştem că imaginea cu Sigourney Weaver, în rolul mamei lui Ramses este puţin izbitoare, dar perspectiva de a o vedea din nou pe actriţă colaborând cu omul ce a regizat-o în Alien și 1492: Conquest of Paradise, este oarecum, interesantă. Un lucru e sigur, Joel Edgerton cu siguranță arată dramatic diferit faţă de rolurile sale din filme anterioare, ca The Great Gatsby sau Animal Kingdom. Vorbind cu cei de la Entertainment Weekly, cei care au lansat imaginile, Christian Bale a declarat că:
-„Moise este unul din personajele cele mai fascinante pe care le-am studiat vreodată. Dacă Ahile este descris ca fiind cel mai aprig om din istorie, cred că Moise l-ar putea întrece.”
Surprinzător, Ridley Scott, a reușit să filmeze întreaga producţie în doar 74 zile, fapt ce este aproape un miracol, având în vedere magnitudinea filmului dar şi locaţiile dificile în care acesta a fost filmat. Producția Exodus: Gods And Kings, a filmat în locaţii din Spania, Almería, de-a lungul Mării Mediterane și Fuerteventura, una dintre Insulele Canare.

Regizorul Ridley Scott şi Sigourney Weaver la filmările pentru Exodus: Gods And KingsJoel Edgerton este Ramses în Exodus: Gods And Kings

Iar pentru cei ce încă nu ştiu, Moise, este o figură pivot în Vechiul Testament, un profet ce a luptat împotriva Faraonului Ramses, pentru eliberarea a 600.000 de sclavi, pe care i-a condus apoi prin deșert pentru a scăpa de sclavia din Egipt, dar şi de cele 10 plăgi mortale. De-a lungul marelui exod, el a despărțit Marea Roșie și a scos la iveală cele Zece Porunci.
Dar călătoria biblică nu a fost chiar atât de simplă precum şi-a imaginat regizorul Ridley Scott iniţial:
-„Ceea ce am crezut că știu despre povestea lui Moise, de fapt era doar 10%” din povestea adevărată”, spune Scott.
-„Ori nu am fost atent la școala, ori am uitat cu totul. Am fost surprins să aflu cu adevărat cine a fost Moise, iar elementele de bază ale poveştii, probabil că sunt una din cele mai mari aventuri și experiențe spirituale ce au existat vreodată.”

Poster Exodus: prezentaţie grafică

Exodus: Gods And Kings, va fi un mega-film şi nu doar datorită regiei, ci şi a distribuţiei fabuloase pe care Ridley Scott a adunat-o. Nu ştim încă exact dacă mega producţia lui Ridley va respecta povestea biblică în totalitate, sau dacă va avea ceva din filmul clasic al regizorului Cecil B. De Mille întitulat The Ten Commandments realizat în 1956, dar vom afla săptămâna viitoare, când primul trailer este programat pentru lansare.
Exodus: Gods And Kings, are programată prima proiecţie pentru data de 4 Decembrie.

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.