THE EXPENDABLES 3: Versiunea DVD A Filmului A Fost Piratată Şi A Ajuns Ilegal Online

Mega producţia The Expendables 3, a ajuns să fie piratată înainte de premiera mondială şi în mai puţin de 48 de ore, a ajuns să fie descărcată de aproape jumatate de milion de utilizatori, riscând astfel să piardă o cantitate imensă de bani.

THE EXPENDABLES 3: Versiunea DVD A Filmului A Fost Piratată Şi A Ajuns Ilegal Online

Franciza de acţiune creată de Sylvester Stallone, a ajuns la cea de-a treia parte, iar aventurile celebrilor Eroi De Sacrificiu, are de fapt stabilită lansarea mondială pentru data de 4 August în Marea Britanie. The Expendables 3, va ajunge şi în cinematografele din Statele Unite, de abia pe 15 august, iar în ciuda faptului că filmul nu a fost încă văzut în nici un cinematograf, datorită unei scăpări online, el a ajuns să fie vizionat online până acum, de aproape 400.000 de utilizatori ai diferitelor site-uri pirat. În ciuda faptului că de obicei filmele piratate sunt versiuni cu rezoluţie mică, calitativ foarte proaste, sau chiar filmate direct din cinematografe de diferiţi utilizatori, versiunea piratată a lui The expendables 3, a ajuns online la calitate DVD. Acest lucru demonstrează că cel ce a distribuit ilegal o copie a filmului, a avut acces la versiunea finală a producţiei şi a avut acces la produsul final, ce în mod normal, ar fi trebuit să fie sub strictă supraveghere.

Având în vedere că mega producţia The Expendables 3, a fost proiectată pentru prima dată la Festivalul De Film De La Cannes, (vezi imaginile de mai sus de pe pagina noastra de facebook) se suspectează că totul a început la prezentarea filmului din cadrul festivalului, iar organele abilitate, încearcă să dea acum, de urma celui care a încărcat online, ilegal, filmul. Oficialii de la studiourile Lionsgate, nu au oferit până acum nicio declaraţie oficială vizavi de acest incident, dar cu siguranţă, lansarea neoficială online a lui The Expendables 3, va afecta cel mai probabil lansarea din Statele Unite şi evident încasările finale ale filmului la Boxoffice.

Distribuţia The Expendables 3 în timpul filmărilor

Tot de o lansare neoficială online, a avut parte şi producţia originală X-Men Origins: Wolverine din 2009, iar în ciuda faptului că versiunea piratată nu avea incluse efectele speciale finale, oficialii de la 20 Century Fox, au dezvăluit că din această cauză, s-au pierdut câteva zeci de milioane de dolari la lansarea oficială a filmului în cinematografe. Totuşi, cei de la FBI, au reuşit să depisteze sursa de unde a fost lansată versiunea piratată, iar cel responsabil pentru asta, a fost condamnat la un an de închisoare.

Poster The Expendables 3

The Expendables 3, aduce pe marile ecrane nume ca, Sylvester Stallone, Mel Gibson, Harrison Ford, Wesley Snipes, Arnold Schwarzenegger, Kelsey Grammer, Antonio Banderas, Jason Statham, Jet Li, Dolph Lundgren, Randy Couture, Terry Crews, Kellan Lutz, Ronda Rousey, Victor Ortiz și Glen Powell.
The Expendables 3 ajunge în cinematografele din România, pe 22 August.

P.S. Poti vedea si tu versiunea online a filmului la partenerii nostri »» Filmeprox »» The Expendables 3 – Eroi de sacrificiu 3 (2014) online subtitrat.

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.