STEVEN SPIELBERG Dezvoltă Un Serial TV Bazat Pe Filmul Sci-Fi MINORITY REPORT

Steven Spielberg lucrează intens la dezvoltarea unei adaptări pentru micul ecran al blockbuster-ului sci-fi din 2002, în care a jucat Tom Cruise: Minority Report.

Steven Spielberg nu este străin de peisajul serialelor de televiziune, (vezi noul său serial sci-fi de succes: EXTANT) dar unul din viitoare sale proiecte pentru micul ecran, îl pasionează peste măsură, el fiind foarte implicat în crearea unui show tv ce este o adaptare a uneia din propriile sale proprietăți. Serialul pe care Steven Spielberg şi Amblin Television îl plănuiesc, va avea o poveste scornită de scenaristul Max Borenstein, mai bine cunoscut pentru scenariul realizat pentru filmul lui Gareth Edwards, Godzilla. El este în curs să scrie scenariul şi pentru anunţata continuare a celebrului King Kong a celor de la Legendary: Skull Island.

Tom Cruise în filmul sci-fi Minority Report

Filmul lui Steven Spielberg, Minority Report, a fost bazat pe povestea scurtă cu același nume scrisă de legendarul autor de literatură science fiction Philip K. Dick şi avea acţiunea stabilită în anul 2054, în Washington DC și Virginia de Nord, acolo unde criminalitatea a fost complet eradicată şi unde viitorul poate fi prevăzut, iar crimele pot fi prevenite înainte de a fi comise. În cadrul Departamentului de Justiţie există un departament special: Pre-Crima, o echipă de elită specializată în combaterea criminalităţii, a căror activitate se bazează pe existenţa unor fiinţe dotate cu darul clarviziunii. Cei trei „Vizionari”, pot vedea în viitor, având detalii complete despre momentul, locul şi autorii crimelor.

Vizionarii, uneltele folosite pentru a vedea în viitor din filmul sci-fi Minority Report

Tom Cruise a jucat rolul Căpitanului John Anderton, care distrus sufleteşte de pierderea fiului său, se dedică cu pasiune muncii sale, convins fiind că acest sistem este capabil să ferească mii de oameni de o tragedie asemănătoare celei pe care a trăit-o el. Anderton nu are nici un motiv să pună la îndoială faptul că Vizionarii nu se înşeală niciodată – până în momentul în care el însuşi devine suspect de crimă. În filmul lui Steven Spielberg, a mai jucat Colin Farrell, Samantha Morton și Max Von Sydow. Acesta a fost unul din cele mai bune filme sci-fi ale anului 2002. Serialul TV Minority Report, se va concentra probabil pe o unitate de elită a sistemului Pre-Criminalității, cu o acţiune stabilită undeva în viitorul apropiat, iar dacă implicarea lui Spieberg este totală, sunt mai mult decât sigur că vom avea parte de o distracție săptămânală pe cinste, cu un serial ce va combina genul thriller cu crimă, mister şi o structură sci-fi unică.

Poster Minority Report 2002

Chiar sper la o poveste de serial ce să se întindă de-a lungul unui arc sci-fi ce să poată dobândi măcar patru-cinci sezoane. Steven Spielberg a declarat că vizează un actor nume mare pentru conducerea distribuţiei şi așa cum a făcut cu Halle Berry pentru serialul SF Extant, totuşi, este foarte puțin probabil că îl vom vedea pe Tom Cruise ca făcând parte din distribuţia serialul de televiziune Minority Report.

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.